agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-02-20 | |
Nu mai stiam nimic despre tine. Ai intrat pe nesimtite si ai inceput sa-ti cauti un loc. Ai dat la o parte orice mai era in jurul tau de la ultima vizita, ai lustruit tot… si te-ai asezat mot in sufletul omului. Lipsita de politete, nici n-ai batut la usa, nici nu ti-ai anuntat vizita, ca o domnisoara care se respecta… nimic. Ai venit… pur si simplu! Cand uitasem de tine, cand sperantele mele de a te mai intalni erau moarte de mult, cand incepusem sa ma obisnuiesc cu tot felul de pasari calatoare ai venit tu… cuc! Nici n-ai intrat bine si ai inceput sa dai ordine: “Nu mai fii rational! Nu te mai gandi un secol pentru fiecare secunda care trece pe langa tine! Fii spontan! Fa doar ceea ce simti!” Nu mai poate omul sa stea linistit sa citeasca o carte sau sa se uite la un meci de fotbal ca, trebuie sa faca o nebunie, trebuie sa faca o surpriza, trebuie sa aiba grija… altfel, te superi si pleci fara sa lasi nimic in urma ta… si iar nu te mai vede omul cu anii (asta bineinteles daca iti mai amintesti de el). Dar stii ce ma enerveaza cel mai mult la tine? Ca esti exact ca un cuc! Faci un ou si pleci! Nici nu ne lasi sa ne dezmeticim bine, iti bei paharul de vin rosu, lasi oul si pleci…
Ei bine, acum sunt si eu putin rautacios ca… stim cu totii ca la unii nici nu ajungi. Si rar se intalneste omul in viata cu sansa sa il vizitezi. Adevarul e ca, nimic pe lumea asta, nu iti umple sufletul de atata bucurie… Sa vezi cum, din oul acela mic, iese o piticanie ce, dintr-un instinct divin, incepe sa dea din aripi… Sa-l vezi cum creste sub ochii tai, hranindu-se cu privirea celui de langa tine, bucurandu-se intodeauna ca un copil de un zambet, respirand sarutari, mereu insetat de mangaieri, pofticios la orice soapta de alint… Dar stii cand e cel mai bucuros? Cand cel pentru care s-a nascut este atat de aproape de el, incat ii poate asculta zborul… Iar noi, muritorii de rand, nu facem altceva decat sa ii facem toate poftele, nestiind… ce ironie a soartei… daca, nu cumva… suparat pe noi de atatea greseli, simtindu-se neglijat, isi va lua zborul… si, o data cu el… se vor duce priviri, mangaieri, sarutari, soapte de alint… lasand in urma doar lacrimi… ce nu stiu sa se bucure ca niste copii.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate