cât de ușor înșală cuvintele
în dansul lor

privești mereu cu ochiul strâmb
nu poți vedea albul
nu poți cânta o singură partitură
între mine și tine

alegi să vezi doar iluzia de a fi
sârma aceea pe care calc
fără să știu
în ce spini voi pica
atunci când nimic nu va fi așternut
să-mi amortizeze durerea

nu mai am demult nevoie de anestezie
simt până la nefiind
această injustă biciuire cu vorbe
fiindcă e un tigru mereu
rostogolit prin cercuri de foc
și niciun clovn nu mai râde
la ultima reprezentație

acum îți las jumătate din firul
care mă înălța spre dragoste
și plec în staccato pentru o iluzie