m-am născut
din vuietul rănilor dobândite
când ora nopții digera ispite
demonii umblau dezbrăcați prin odaie
în dorul meu dumnezeu lăcrima
era ploaie

unghii negre
buze învinețite
pleoape încercănate
aplecat deasupra sufletului meu scria
vedeam cum vine de tare departe
liniștea

băteau în tâmple patru ceasuri
ochii
se rotunjeau ca în felinele orbite
și goale
demonițe despletite
mă deprindeau să gust din sân

lapte de iadeș
cer de lapte
mi se-ncruntau în creier zmeie
și cancerul era mai bun
la pieptul mamei-dumnezee

astfel am ajuns să fiu să mă dau
vinului pe care îl beau
inimii pe care o bat
ca un tată un fiu revoltat