a ruginit de mult unghera-n tindă,
În ploi, rafale reci și țese
buruiana noi copii... pe prispă.
Din unghia-i veștejită nici sânge nu mai curge
iar calul a-ncetat a plânge.

Vom secera cu umerii zdrobiți,
Poveri, neghina să le-ntoarcă!
Din pojghița de gri-zăpadă
se urcă iedera spre horn,
pe crăpăturile din casă.

cu zimții rupți... plouă pe seceri,
O amintire-i fumul ce ieșea pe coș;
de-atâta părăsire și șoarecii s-au scârbit-
Petrec la rude în străinătăți!

Dar noi?
Petrecem ca și cum n-a ruginit nimic...
dar nimeni nu mai vrea să sară gardul:
Înțeapă iedera pe orișicare
stăin sau fost stăpân de'aici.

ne-a mai rămas securea
să ne tăiem unghii cu ea,
c'un galben deget laolaltă
în fața albei cruci de praf.