Născut pentru a fi singur, într-o grădină plutitoare pe zarea verde
Mama gemea și năștea pe un pat de lut, cu multă spumă și sânge
O ușă în pământ, un glob de apă, ace de gheață, somnul pruncului
În pântecul moale. Adus pe lume dintre îngeri, pentru a fi de ajutor,
Îmbrăcat în haine vechi pentru a nu fi recunoscut când merg
Pe la casele muritorilor. Bat din poartă în poartă și aduc daruri,
Umblu din om în om cu o cheie mică și îmi deschid sufletul,
Le vorbesc despre mine și vreau să îi ajut, și îi rog să-mi fie prieteni,
Dar ei îmi întorc spatele, își văd de ale lor și nu au nevoie de mine
Sau probabil nu mă înțeleg. Atunci stau deoparte și tac,
Atunci stau în capul oaselor și privesc veșmintele despicate ale fetei
O piele netedă ca argintul. Un miez roșu ca ochiul unui ciclop
În întunericul tainic al cărnii. Aș vrea să dorm acolo
Totul e cald și lipicios, și blând; muzica mi se agață de mâini
Și o spăl cu clăbuc mult, cu ulei mirositor de aloe. Un șold unduitor
Acoperă soarele. Pe dalele de piatră stăm în genunchi
Un clopot înțepenit; clopotarul trage de funie și râde
Baloane de săpun purtate de vânt; mănânc cu înghițituri mici,
Beau cu înghițituri mici, stau în umbra trupului meu și nu mai aștept nimic,
Nu mai sper nimic; știu că sunt născut pentru a fi singur.