agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-02-27 | |
51. dacă și numai regele se trezește-n
straniu când și când țărmul se năpustește asupra oaselor mele de praf copilaria mi-o ascund într-un cal de ipsos și plec spre sălbăticia oprită-n mine într-o clipă ireală, umbră și inimă stăm nehotărâți începe sacrificiul privirilor. lăsăm totul. Adunăm nimicuri în cuiburi și plecăm în munți, ne pierdem și căutăm în trupul unei nopți de ispită până în adâncul morții anilor întâmplați geneza-și începe destrămarea printre cuvintele noastre neterminate viețuiesc gândurile lipsite de veșnicia mărului ca și cum din toate aș fi rămas doar eu însumi. 52. lumea o urmare a amintirilor, se întorc în joc, intrat în sufletul întrebare al pietrei și păziți de iarba înverzită în tăcerea albă de la balcoane se văd stele oarbe, un ochi. atât. cunoașterea împletindu-se în ceață și mâinile fratelui pierdut, înghițit doar de pământuri în iubirea bolnavă nu știm mai mult. cum mă trezeam neaflat; vinovat sunt de a-mi fi rănit copilul somnului, vremea neagră se însămânțeză în atrii și nu poate fi smulsă, miroase a însângerare, a sfârșit, a două morți dintr-o singură ființă, glasul din trecut revine și invie pentru mine ceea ce fusese uitat visând. 53. inventez visul care nu piere, porțile care-mi stau deschise în inima vântului dacă există în aura toamnei purtat, helios spun și mă întorc către tine. Misterul care mă îmbracă parte din mine, ascunderea mea care va veni să răpună. Ultima încercare, ultimul suflet rupt. întredeschisă privire de magmă. La copacul curajului creștem, la capătul apelor spun despre arderea clipelor și cumul de gânduri, gemete ale neaflatului cântec în cornul stelei și în tine însăți lacrimă. 54. la umbra de seară a sării, în muntele mut de voci, floarea înfiptă-n aripa rănit ce zboară-n genunchi. de astăzi începe această ucidere. Știu despre orice lucru nespus, culmile sufletului argintiu le știu. amară și rară mi-e clipa fericirii spânzurată de așteptări în celulele reci dinăuntrul nostru. să trecem pe deasupra fără zgomot de uși închise, un zbor de soare-n apus! de unde se-ndestramă înotul delfinului dus, de unde se cheamă că nu ne găsim acasă după ultima întoarcere rămasă. 55. încetează orice. vânătoarea de îngeri, chiiuim retrăgându-ne în ură. acum gustăm un fruct al morții. Șapte cântece de adio, șapte plânsuri și tot nu suntem cuprinși de uitare. însemne pe ochiul clar, însemne p inima ruptă. îți dau fiece amintire cu sârme prinse de suflet, fiece clipă rămasă după focul de început; iar apoi din zăpezile roșii o să ne naștem pentru vieșțile albelor vise. întâi ne retragem spre peșteri, cu zeii la braț reci și șoptind necunoaștere. 56. îmi sunt singur jug de lumină, mă ridic deasupra cerurilor verzi, templului soare văd lumea plină de sânge, femei născând rătăciri printre suflete. Capătul vieții acoperit de ierburi otrăvite. din palmă liniile se prelungesc către celălalt.din palma primită înapoi, din umilința adăugată mie. o istorie străvezie plutește pe apa ochiului meu magic sunt al fiului de om și sunt al umbrei întunecate care mă ia. 57. nu am început. deschid fiecare oprire și respir nectarul timpului. bestia mirării trăiește înlănțuită-n venele mele...aseară ploua, ploua, spre sfârșit eram chemat, dar înca nimic nu-mi spune despre părăsire din urmă, dar încă nimeni nu mă naște cu teamă din teamă. între mine și tine marea mântuia aceleași ființe căzute în adâncimea Somnului. 58. la floarea din mine, foarfecele uitării mă desprinde de visuri, încep să tremur înăuntru și pielea dragonului mă acoperă, mă poartă din șoapte spre ceea ce nu-mi pare cunoscut. lătraturi se aud. inimile se văd între ele, nu mai sunt vieți în paharul cu chefir, curge lumina pe treptele universului, pozăm cărămizile arse de soare, trecem pe lângă ceea ce va fi. repede se schimbă, se preschimbă totul într-o clipire a ochiului destăinuit, într-o liniște, își întinde către mine gheara nisipoasă o ultimă pată pe gâtlejul de aur al orei, curgem și noi prin tubul miraculos al susului în jos, în apele calde de care numai sufletele se bucură împreună. 59. ființă rară. în acele timpuri cuvântul era rar, în aceleași timpuri aparițiile erau nevăzute. fără istorie ardeam în laptele scripturilor, nemișcați de anul bucuriei. Nenorociri și frici, minuni inventate din crengi. la sânul tău se adunau albinele, carnea și oasele mele pe împrumut zilele neliniștii. Măiaastrele zburau în adâncimi: vărba de lut încă nu a trecut. la un răgaz sufletesc. la o poartă de spațiu în inima-vidmă a minții. reveniri: paiele ude, șoareci morți, omul atârnat de grindă și cu mâna întinsă spre nordul cețos al renunțării. 60. sens ascuns nouă: lumina, filtrul gândurilor învechite, în mizeriile sufletului cresc trandafiri de abur albastru. mă urmărește o piatră animalică în cercuri vaste. freamătă nara umedă, abisul fulgeră în noi, disperarea e singura amintire bună a omului. având neavând. leul umblă să sfâșâie pe străzi. totul e un joc fără nume, cum din scoicile prăfuite carnea noastră plină de spuma vieții. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate