Târnava mea de lapte dulce,
mulsă din ugerul unui munte dus la păscut,
pe pășuni dumnezeiești de transilvane,
te ador din cana malului de lut.

Te sorb cu mici înghițituri de vis,
având în mână un codru de pădure,
din grâul dealului unde urcam ades,
să las priveliștea ca să mă fure.

Și plâng în fibra mea de harul,
din meandrele tale de a fi dezghiocat pe pământ,
antidot al înstrăinării mele de mine,
smălțuiești trecerea mea prin cuvânt.