De simt că vremea e maratră
Stau ghem în peșteră de piatră,
Când lumea mi se pare roză
Și simt arzând puterea-n vene,
Mă-nalț zburând spre-apoteoză,
Înspre văzduh îmi înalț gene.
Dar cred mereu că nepăsarea
De-al răului imperiu negru,
Îmi face sufletul integru;
Doar la plăceri să văd savoarea.
Mister, înconjuratume-ai balanța,
A vieții mele nedescrise,
Dar în veci clară e speranța
Brațe deschise.