Sunt o margine a unei stări subtile,
starea aceasta visează prin mine,
copilul meu când locu-mi va lua,
lăsa-mă-va pe mine undeva.
Apoi va fi marginea subtilei stări
ce va-nghiți prin el noi depărtări,
și prin nepotul meu ce o să crească,
subtila stare o să se mărească.
Și-atuncea, undeva, pe sub o glie,
dezmierda-mă-voi cu somn o veșnicie,
că prin copil și prin nepot am sens:
Visez în continuare-n Univers !