În vid atârn fără credință,
fără direcție și fără sens,
cu ochii închiși și fără voință,
părăsită în marele agres.

Cu morile de vânt mă lupt
și simt că nu mai are rost,
nu vreau patetică să plâng
după o iubire ce s-a sfârșit prost.

Ucid cu gândul orice bucurie
și sufletu-mi pierdut s-a-ndepărtat,
cuminte aștept o reverie
cu inima uitată în vreun raft.