De-am putea găsi medalia drumurilor întoarse
și la gât am pune-o,
talisman al vremurilor de mâine ne-ar fi,
fără ca lacrimile să îți devină drum.
De uitarea ne-ar scoate fire albe pe cap,
de-ai știi drumul între tine și mine,
de aș uita rotația zilelor pe axă,
de aș cădea de pe podul dintre destine
direct în brațele a ce este scris,
nu aș mai putea să înțeleg
cum un pas în plus pe asfaltul de afară,
te face să cazi atât de jos înlăuntrul ființei...
De ți-ai închide luminile din suflet
și nu m-ai mai orbi atât,
(dacă tot vrei să te ascunzi de tine),
de te-ai uita unde arunci cheia,
mâine te-ai reînființa
și eu nu mi-aș mai găsi drumul spre viață !