Erau atâtea cuvinte de spus
despre felul în care se naște un om,
zâmbetul ei atârnat cumva în rama ferestrei
printre zăbrelele ruginite, palid precum
torentul de frunze purtat de șuvoiul ploii,
și eu, eu cel care îmi ridicam grijuliu pantalonii
să nu mi-i măture acesta,
apoi cele două despicături numite fese
printre care țâșneau firele dese de iarbă,
și senzația superbă a spermei eliberate,
lumile-n care-i vedeam abdomenul de animal
crescând precum o pâine pusă la dospit
înainte de a lua în primire jarul cuptorului,
în care drojdia era suflarea Lui pusă în propria mi sămânță,
urletul lupilor pe câmpia înrourată
și urletul ei sub bisturiul cezarienei,
urletul sacru al unui nou răsărit
când lumina turbează sub forma unor broboane,
a unor protuberoze prin gerul toamnei
în care se mișcă un nou suflet
din cele aproape cinci miliarde,
pânze umflate de vântul dumnezeiesc
al nașterilor grele,
toate toamnele acelea geroase
adunate în abdomenul ei de animal
pe care căldura de pâine îl face iubit,
și multele cuvinte de spus
despre felul în care se naște un om.