Cu pași grei

mă zbat între pereții
unei vieți de șablon,
răzbat anevoie cărări la unison,
nu am nici tăria
și nici aroganța,
să-mi lepăd dorința,
să-mi flutur speranța;
nici prea, nici puțin
mi-e cugetul plin,
nu dau, nici nu cer,
nu ofer, nici nu sper,
ci merg înainte, grăbit, istovit,
nu observ, nici nu-ntreb,
de nimeni nimic,
ci-n mulțimea ce-aleargă,
pașii mei mă alerg,
și-n dorința deșartă
îmi resimt pașii grei.