Soarele trecând prin geam
cu razele sale luminează pereții morți
dar nu-i încălzește.
Și masa de piatră la care stam
mâncând lumină-atâtea nopți
cu greutatea-i rece mă strivește.

Aș vrea să fug, să strig, să mor
dar masa nu nu mă lasă
Și suflul rece-al morții de pe coridor
mă ține prins în plasă.

Întors cu spatele, de bec
stă spânzurat norocul
În umbra lui, amorul bleg
nu își găsește locul
și moare lângă mine.

Iar soarele trecea prin geam
cu razele-i senine;
lumina lui, simțeam
cum vine, vine, vine.