Castru

Iată-mă cum plutesc deasupra cerului
Sau dedesuptul lui.
Tămâios e pământul iar teii miros a mort.
Ce scrâșnet de ușă, batistă murdară,
Ce foame de sânge, ce ochi de cenușă!
O ceață adâncă m-apucă de mână,
Mă zvârle în neguri mușcând din țărână.
În noapte cu gheață, din rana murdară
Gust lutul sub cruce, ce pâine amară!
Ce scândură rece și cui ruginit,
Ce casă sticloasă, cavou părăsit!
Pun sfeșnic pe masă, castronul cu sânge,
Mă-nfrupt ca un demon, otrava-i sleioasă...
Ce mare albastră, ce-adiere de vânt,
Ce pornire-ndrăzneață, avui prin cuvânt!