În fiecare zi cobor aceleași trepte,
Mă pierd puțin cu fiecare pas,
În preajma mea cuvinte zac inerte
Purtând povara sensului ramas.

Și când pășesc peste silabe ninse
De buze albe cu-n surâs oval,
Uitat deasupra stelelor aprinse
Stă cerul meu, al viselor portal.

Îmi las atunci să zboare liber gândul
Deși sunt prizoniera acestei scări
De care se mai reazămă cuvântul
Ce-a ars în focul unei lumânări...