În Rai fusesem parcă prima oară,
Pe drumul lung cad ploile-n averse,
Să dau binețe lumii... într-o doară,
Și-am numărat în ploi mii de traverse.

Se zeciuiau secundele-n născare,
Se primeneau culorile din semne,
Iar fiecare bornă de-mbarcare,
Mi-au vămuit veșmintele solemne.

Cu fiecare treaptă din spirală
Adăugam un nou fuior de gînduri
Mă-nvăluia plăcuta amorțeală,
A vorbelor rostite printre rînduri.

„Ajung la strajă, drumul se cotește,
Întorc în loc din drumul laturalnic,
Era o poartă care primenește,
Cu două suflete ce-apar din timp localnic.

Rămîn mirat, sînt suflete-ființe,
M-a-mbrățișat! Atingerea c-o nalbă!
În spațiul rece dintre noi dorințe,
Se poartă dragostea-n mătănii ca o salbă.

E primul act din oda bucuriei,
Se aude-n cor un vesel ciripit,
O rană veche dă un sens bărbiei,
Și-n colț de ochi, un vers, stă ațipit.

Un deget de copil arată drumul,
E rece, sincer, candid ca un nor,
Se joacă așa... prin aer, ca un cumul,
Alene tors, ca dintr-un alb fuior.

Plutim prin Rai, și aerul e tare,
Iar locul prinde forme de cetate,
E singurul oraș și-i cel mai mare
Cu pajiști și cu creste-n libertate.

În pacea lumii stă întins-o masă,
Mi-aleg un loc printre bucate-alese
E locul cel mai liniștit din casă,
Unde cinstesc frumoase preotese.

Mă simt ca un alint de vechi izvoare
Într-un pahar de vin observ bujorul,
E tainică mireasma din mîncare,
Și-n vorbe, timpul și-a pierdut piciorul.

Secretele din viață se deschid
Mă-mbracă-n haine noi cuvinte calde,
Fiorul ca de frig îl tot desfid,
Cînd mă privesc în ochii de smaralde.

Printre clipirile de suflete din frunze,
Doar cheile acolo stau tagadă,
Arpegii prinse în picturi confuze
Din timpul nemuririi-n acoladă.”

Am fost primit în Rai pentr-o secundă,
Iar la întoarcere, ningea ca-ntr-o poveste,
M-aștern la drum cu dragostea flămîndă,
Iar dorul meu de Rai mai mare este...