Într-un colț, la un gunoi,
Șase boschetari sadea.
Peste ei câinii puhoi,
Să-i mănânce nu ar vrea.

Cine a spus că noi aici,
Nu avem și cerșatori?
Și cu ceară de îi pici,
Nu pleacă chiar dacă mori.

Este așa o ironie,
Au și ei un suflet doar.
Sărăcia, ea te imbie,
Să stai mai mult pe trotuar.

Dar duhnesc a băutură,
Gunoaie prin preajmă zac.
Poți să faci o săritură,
Ei te văd și nu te plac.

Nu te-ai gândit vreodată,
Că ai putea fi în locul lor?
Lumea asta-i deocheată,
Poți fi tras în țeapă ușor.

Nu îi doare mai nimic,
Bolile îi ocolesc.
Le e rușine doar un pic,
Hai noroc! și se cinstesc.

Sunt prea mulți și-mi este teamă,
Au format si sindicate.
Sunt băgați prea mult în seamă,
Te pândesc și te vor bate.