Încă din pântecele mamei mele ținteam
luând în considerare toți factorii ce m-ar fi abătut,
cumva,
de la drumul meu spre ucidere.
Un salt imprevizibil
îmi făcea tendoanele embrionare să zvâcnească.
Zgâriam pe căiță planuri de atac
care păreau deasupra capului meu picturi rupestre,
animale stilizate mureau
de fiecare dată având în ochi aceeași privire uimită.

Mama gemea de durere privindu-și visele murind unul după altul.
Un copil sănătos creștea în ea
ascunzându-și zâmbetul cu ghearele strânse în pumni.