Cândva, din Negura Eternității
Se contura, timid, Balanța Vieții
În fapt, se propunea a fi o dogmă
Ce nu avea-n esență nici o noimă !

Era un simplu joc, prea pueril în sine
Cimilitură, sau, precum a se cuvine
Ce S-a-Nceput și petrecut, să se termine
Și în ce fel!? Știa doar Cineva, că nu în bine !…

Dar cine sunt acei ce-au hotărât ad-hoc,
Ca pe acest Tărâm, să nu mai fie loc
Decât de patimă, sortit-anume desfrânării,
A depravării, decăderii și-ntinării!?

Răspunsul e prea simplu, banal și-n înțeles!
În Edenul feeric și mult prea liniștit ades,
Scânteile Luminii erau în tulburare
De-un zumzet, vădit acum de alarmare,

Ce răsuna puternic, dar nu de implorare,
Și Laptele și Mierea din veșnice Izvoare (…)
Se-nverșunau s-oprească un Iureș prea turbat,
Ce clocotea-ncontinuu, de-atât de agitat

De miriade semne, deloc de neglijat !
Simboluri ale Urei pornite să adune
Tot Răul de pe Lume, în valu-I înspumat,
De crestele-i de groază, de șasele-ncurcat…

Un semn apocaliptic, un Cancer galopant,
Pecetluit în taină, de-un Înger renegat (…) !
Ce-n coarnele-i din creștet, cu zâmbet încruntat,
Nu I-a fost greu să strângă, ce nu e cumpătat!…

În schimbul depravării, al unui trai lejer,
Chiar folosind Ispita, pe post de mesager
In urma mâzgâlirii, de simplul muritor
A unei înțelegeri, făr-a-nsemna mister…

S-ocupe-un loc în Loja, aevea de nefastă !
Era în fapt durere și nu plăcerea-n crustă,
Pe care-o etalase-n pact neșovăielnic,
Momente de gândire?! Nici iz de îndoielnic !

N-au rezistat vreodată ispitei prea pătate,
Mai bine-ndestularea, bogată în păcate…
Și nici chiar pocăința ‘necată-n voluptate
Nu și-a găsit menirea de sol, în a abate

Tendința de-a se-nscrie, cu frânt de libertate
În Armia-i păgână , în sâmbure stricată (…)
Asta și vrea Satana, să-nchege o Armată,
Să plece, să înfrunte pe Cel ce I-a fost Tată !…

Profeții falși, iscoadele-i încornorate
I s-au supus adesea mințind de libertate…
Plecând în lumea largă, momind pe muritori
Cu caravane pline, de falsele comori (…) !

Ajunge !… Tatăl Nostru, e timpul să cobori
S-alegi din gloata oarbă, prea beată de licori,
Pe cei ce încă speră, cu toate că-i omori (…),
Să Te ajute-n Lupta cea dreaptă, de onori !…

Să rupem împreună, acel Pact sfidător
Și să lăsăm drept zestre, în chip moștenitor,
Mesajul Tău cel Sacru, prescris în Veșnicie (…),
Să piară tot Amarul, zidit din preacurvie!…

Iași, 03 Iulie 2005
Iulian Nistor - Vaslui