îmi țin fruntea în palme odată cu frica
odată cu plânsul de care acum nu mă mai apăr
scriu versuri banale scriu un fel de istorie a inimii
fără mișcările dragostei

îmi amintesc da cineva își dorea acest titlu de carte
eu am spus nu
eu am spus în gând să se apere fără titlu

Dumnezeu nu plânge

Dumnezeu vede cum aștept o iertare
sau încă o moarte ca astăzi

Dumnezeul meu neplâns
nu pot urî nu pot distruge nu mai suport răul
păstrez doar lumile tale înalte și mă ghemuiesc
de spaima ultimei prăbușiri

meduza mi se lipește pe ochi să nu mai vărs durere
în lipsa ta