agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-06-16 | |
Nici nu mai știu dacă ne cunoaștem eu și cu tine.
Poate doar odată, demult ni s-au ciocnit plânsurile sau e o simplă părere din trecut. Ne privim în mijlocul singurătății noastre și nu recunoaștem nimic din noi două. Eu te revăd. Alergam la tine în brațe visând la tine. Tu nu mă vedeai nici atunci. Acum ești albită, iar sufletul ți-a prins cataractă. Mă bucur însă că mai aude din când în când lacrima ce ți se prelinge pe palme. De dor culeg amintiri înfășurate în ridurile timpului. Mi-au încărunțit secundele și câteva fire de păr, dar anii noștri m-au uitat. Un gând fugar se furișează peste tâmpla ta căruntă...speram să fiu..., dar nu, nu sunt eu. Când am fost mică trebuia să cresc...gândurile nu mă îmbrățișau. Învățam numai reguli pentru a crește mare. Reguli într-o lume fără reguli. Trebuia mereu să uit. Să nu zâmbesc prea des și să țin umerii drepți. I-am ținut...! Dar nu mi-ai spus nimic despre suflet. Nu-i nimic! Indiferent cum era sufletul meu...umerii i-am ținut mereu drepți și da...privirea sus. Acum sunt mare și pot să merg singură. Da... Mă gândeam uneori așa că eu puteam să merg sprijinindu-te. Nu doream decât să fiu toiagul bătrâneții tale. Dar...era doar un gând! La capătul lui ecoul se lovește de tăcere. Atât ne-a mai rămas...mamă! Tăcerea! Am crezut că poate am să învăț de la tine să zbor...am învățat doar să nu visez la aripi...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate