S-au ofilit sub setea zării,
Puhoaiele de flori albastre,
Și s-au topit cu apa mării,
Și gladiolele din glastre.

Cuprins de arșița e norul,
Pe care fumul l-a-ntristat,
El se atinge-ncet de zborul,
Unui ecou de tot uitat.

S-a insetat și marea lina,
Ce nu mai face niciun val,
Ea de caldură pare plină,
Și se izbește iar de mal...

O arșiță transformă vara,
Intr-o rășină-nflăcărată,
Și doar acum când vine sara,
Se stinge-n noaptea strâmtorată...