Lumina m-a rănit când am vrut să ating
Un cer de o albeață ce pare ca o vrajă,
Și norul s-a topit și soarele s-a stins,
Când strâns in suflet il țineam intr-o mreajă.

Lumina m-a rănit când ochii i-am deschis,
Și mâna am intins spre zarea innorată,
Dar vântul s-a trezit și in vartej m-a prins,
Și-am lunecat pe-o rază de mare sidefată.

Sclipirea-i de cristal și buzele de rouă,
I le-am atins incet și prea adânc in noapte,
Din cer se văd acum doar nouri care plâng,
Și care se-ndoiesc in ale lumii soapte...