azi mi-am simțit inima mai absentă decât ieri.
pentru că noi comunicăm des și deschis
am întrebat-o -
“de ce s-a lăsat tăcerea asta grea în mine ?“
când bate mai încet ca de obicei
e semn că nu am pus întrebarea care trebuie.
de aceea reformulez-
“de ce nu am nicio bucurie azi ?”
nici acum nu îmi răspunde.
îmi bat cu palma pieptul acolo unde o știam
nimic…
aproape că nu o mai aud.
inima mea pare că se stinge.
urc în fugă scările blocului cu zece etaje
inima, la fel
mă arunc in cusca cu lei,
ma tăvălesc printre șerpii cu chip uman
inimii nici că-i pasă.
într-un târziu m-am așezat jos lângă un zid prăbușit
ne uităm în jur, eu și inima mea plictisită,
și simțim cum nu mai știm unul de altul.
deveniserăm iarăși doi necunoscuți.


în fața mea un bărbat
cărându-și sacoșa grea
o trece din mâna stânga în mâna dreaptă
pasul lui a devenit mai vioi.
privesc la necunoscut străzii
privesc și în mine.
apoi străfulgerat am înțeles-
inima mea trecuse în partea dreaptă
și nu mă mai recunoștea de acolo.
locul acela nu îl încălzise niciodată

de atunci
când nu mai înțeleg ce este în mine
îmi iau inima în palme
și o întreb ce parte a corpului preferă
azi o port sus în cerul gurii...iar uneori îmi ține loc și de soare