Dorm puțin,
numai atunci când trebuie.
Uneori, visez ținutul meu cu dealuri albastre,
casa părintească, orașul natal...
Mă trezesc de fiecare dată grăbită
și plec în fugă oriunde.
Mă-nchin în gând, în tramvai,
refuzând să știu ce-i în jur.
Întotdeauna punctuală
îmi încep activitățile cu zâmbetul pe buze,
și-i întreb pe ceilalți ce mai fac.
În pauza de prânz
trebuie să râd cu poftă
că să-mi termin programul relaxată.
Nu de alta, dar am de trebăluit
până în noapte,
la fel cum făcea mama acasă;
acum înțeleg de ce adormea
mereu târziu, frântă.
De aceea dorm puțin,
numai atunci când trebuie –
Cred că învăț să fiu femeie…