pe când eram mireasa moartă
se găseau nopți în orașe nevăzute
oamenii îmi atingeau smeriți
tivul și călcâiele
mai ales călcâiele
pentru că nu transpirau

realitatea se traduce în fiecare greșeală
aplic înșelăciuni
așa cum am spus că o să se întâmple

fetițele astea mă iau drept Saturn cântând la orgă,
ba nu, la violoncel
model
țin de urât
când se ia curentul

nu trag pe nimeni
în brațe
nu-mi mai place să mă uit în ochi fără capăt

la vremea mea
întreaga plângere se descrie pe sub tricouri
negre