Își strânse Iov traista
și aruncându-și-o pe spate
îi spuse Lui :
- Atâta timp ți-am fost
o slugă credincioasă.
ca să fiu mai aproape
de tăcutele zări mi-am
ridicat bordei pe cea mai
de sus colină -
acolo visam
ca îți voi descifra odată cuvintele
înecate în picăturile de ploaie.
oriunde îți trimiteai furiile
ieșeam grăbit să le-ntâmpin în cale.
Câte junici am crescut
atâtea altare ți-am însângerat
și câți prunci mi-ai trimis
tot atâtea sicrie am legănat.
cuvintele tale erau cioplite în inima mea
ca numele îndrăgostiților
în scoarța uscată de copac .
dar mă durea
și nu puteam să strig.
buzele erau rostuite
doar cântărilor tale.
mi-ai legat ochii de pământ
cerul l-ai inchis sub lacăte de nori
iar soare ai înălțat
numai să-mi orbești îndrăzneala.
și iată cum în locul unui stăpân
peste floarea creației
ai aflat un lăutar trist
la o nuntă fără mireasă.
coboară-ți ochii spre mine, Tată
și uită dorința învierii mele .
smerește-mă atât cât să mai pot îndura
povara unei singure clipe .
apoi ia-ți Lumina și lasă-mă să alerg desculț
după Pâinile cu miros de Pietre
să mă pot în sfârșit sătura
de cuvintele gurii tale .
că mult am flămânzit, Doamne.
dar iată !
acum sunt sătul.