agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 876 .



Scoica de cristal
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [G. Savitsky ]

2007-06-29  |     | 



Scoica de cristal



O mână strânge cu variabilă forță,
cealaltă apucă, rotește.
Se desprinde o coajă subțire ca solzul de pește,
crescând în spirală domoală cu dantelă de zimți colorați.
Dacă lemnul e moale din fire și-ascultă
juponul din cloche-uri rigide
se înfoaie cochet și e scurtă
durerea ajungerii la miezul lucios;
dacă lemnu-i potrivnic și gestul nervos
sau stă poticnit în oțelul ce pare suav,
se fărâmă în zdrențe răzlețe, timide,
zăbovindu-l pe ucenicul zugrav.

Astfel ajunge și omul la lumina-i de slavă:
lepădând ca pe-o haină străină
materia, negrul și stăruința-n zăbavă,
cum răsare de sub ghilotina ascuțitorii creioanelor de colorat
miezul bun pentru pielea filei pregătite de desenat.

O lume-învelește cu grijă stânjenul vremii.
O alta îl despică și-l taie în cercuri cu raze fecunde
cioplind roți de moară atente sub care
strecoară la măcinat mame uitate de prunci,
bărbați istoviți, fetele crude.
Să se despartă mijlocul bun dintre tecile văzute, știute.

Vino să plângem fiorul acestor domnițe cu gene prelungi,
ce-și taie din carne veșmântul să poată vădi cineva curcubeul...
Vino să vorbim despre mama, ce singură își culege hameiul
de pe câmpul cu lacrimi curbate, amare...
Ce vin vom clătina în pahare
când din lumină va rămâne doar coaja
ca un galben acrilic uscat, scorojit, întins pe asfaltul anost?
Vom avea timp de poveste
și pentru „ce-ar fi să fi fost” ?

Veacul își cântă sieși în surle și gonește
grăbit să cresteze-n aheliu,
inima lumii,-n precesie,
așteaptă înfrigurată să urle la luna despuiată, puhavă,
înduioșător de bolnavă, - aproape de pensie - ,
dansând vals pe un cer ca o gresie,
unde sorii s-au alungit și au curs
neștiuți acum miliarde de ani, când pulberi ce astăzi
se-aburcă-n celule, rizomi, mitocondrii, micelii,
nu erau știute cu nume cum e necuprinsul Isus
prezent în slovele ce se subțiază sfioase
să încapă-n vecernii,
omul se înfruptă din apă, din aer, din glod și din măr,
înghite pogoane de semne celeste,
iar inima lui, ca nisipul rostogolit între talazuri
de sidefuri încremenite în creste,
caută un lăcaș pentru rană.
Când lumina va frânge potopul de haos
și va întinde curatele mreje,
între ochiuri, petrecute cu jumătate de trup,
scoici de cristal se vor frânge cu trosnet,
ca spinarea de iepure în gură de lup,
și vor ivi în horbota albă,
vor arăta în cuvenită splendoare,
perla unică a inimii lumii aceste care tocmai a fost.
Deocamdată bate sfielnic, și uneori doare.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!