agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 779 .



Istoria bărbatului
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [G. Savitsky ]

2007-06-29  |     | 



Istoria bărbatului


A adunat de prin stelele facerii
feluritele pulberi și le-a închegat
într-un tainic sălaș.
A luat din firida lui Cronos
un fir colorat și elastic și a însăilat între ele celule
despărțite doar de perdea vaporoasă de apă,
vălurită până în cel mai neștiut de nimeni lăcaș.
Sub o streașină, învelită în rubin înviat, arde mocnit
inima luată cu împrumut de la un serafim scăpătat,
abia dacă poate între zăbrelele curbe să-ncapă.
…………………………………………………………
Într-o dimineață s-a gătit pentru zbor.
Și-a desfăcut larg brațele și s-a uitat îndelung peste mare.
Nu mai avea de răspuns la nici o-ntrebare
despre făptura lui pământeană, de iască.
Trecuse prin naștere, descuiase sipetul oaselor mamei
cum ai deschide fereastra să intre soarele-n cuhnie.
Cineva izbise scurt cu securea în funie,
funie ce îl lega de păzita lumină zeiască.
În grădină, sub pomii înecați de culoare,
aflase o alcătuire cu gene și curbe amețitoare
împărțind aerul tare al zilei în felii de miere compactă.
Deși părea materială, concretă, mirosea a pictură abstractă.
Iubirea a izbit ca un val de durere plăcută,
oasele au clopoțit ca argintu-n altar,
venele alcătuiau pe cer portative, iar stele cădeau
în solfegii desenând acorduri de vechi alăută,
gesturile aveau teci de nectar,
iar ochii ei, ca pelinul de vară, pierduseră mult din amar.
Degetele vibrau ca un bici de mătase-ntr-o mână măiastră,
a sărit pe fereastră
în lanul de maci
și a iubit-o cufundat până-n unghii
în vasele ei cu miresme molatice.
……………………………………………………………….
Într-o altă duminică s-a adunat și-a plecat...
Ar mai fi stat măcar preț de un singur sărut,
dar lumina din piept se pornise-n zăcut
și nu mai voia cu nici un chip să deretice
iar încheieturile aripilor prinseseră un fel stăruitor de durut,
și n-a fost priceput nici un vraci.
Timpul părea că-și smulsese rărunchii...
Și-i trecuse de rut.


A pornit după moarte s-o caute, s-o afle, să-i spună
că vremea cositului nu e încă-împlinită
și că, în alună, sâmburul are boi de migdală,
iar patul de puf încă-i alb și cleios,
iar ventuza cu zdrențe de ghioc somnoros
nu poate s-o lase să cadă necoaptă,
și ea să se legene goală și să vadă de sus
cum sămânța scăpată în iarbă se schimbă în smoală
cu rostul răpus.
Moartea, altfel o bătrână doamnă distinsă,
deși pregătise dichisul pentru ucidere
și așezare în lut,
s-a lăsat înșelată sau s-a prefăcut.
El și-a încins peste mijloc niște curmeie de tei
și-a căutat un toiag – a fost bună o trestie,
a scos de prin lăzi toate odoarele alor ai săi
și a pornit să petreacă, să-și bucure carnea, ochiul, gâtlejul,
să deosebească, prin ce? între ele nenumărate femei și neveste
și în cântare să își cufunde amarul iubitei dintâi.
Sau s-o uite, sau să n-o uite,
nici un învățat n-a știut să-l asculte și sfat să-i întoarcă
cu urmă,
nici o hârjoană,
nici o plăcere,
nici cea de pe urmă,
nu i-au șters de pe inimă semnul
cum nu poți să ștergi din oglindă
ce îi arăți și-ți întoarnă.
A devenit apoi, cumpătat, sau osteneala risipei
l-a-mpresurat ca și lemnul copaiei în care
fiind prunc, văzuse cum vălătucii de abur se duc
după rama ferestrei,
deși el ar fi vrut, cu toată-ncordarea neputinciosului trup,
să poruncească sticlei: „Oprește-i!”...
…………………………………………………………….
Acum șade pe ghizdul luminii
priceput și în viață și-n moarte,
și nu vede încotro e de dus.
Poate în sus, să mai fie ceva de aflat.

Caii ies unul câte unul pe pajiște.
S-a scăpătat.
Pasc.
Stelele agățate de noapte ca liliecii de zgrunțuri, în peșteră,
seamănă cu pionezele-nfipte în peretele din răsărit
al casei de humă și care
țineau la vedere calendarul cu semnele roșii și negre,
unele încercuite cu o altă culoare
ce învelea zilele rămase până la sorocul de naștere în lumea de brumă.
Hârtia e veche, s-a zdrențuit pe la colțuri mânjită de-un galben bătrân.
Semnele s-au lățit ca steluțele de cerneală albastră
picate din greșeală pe sugativa poroasă,
și pentru nimeni altcineva nu par să mai aibă vreun sens.


În univers plouă liniștit și miroase a mirt.
Doamne, oare ce am trăit,
Și unde am mas?

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!