Bărbatul e singur,
cu mâinile goale,
în mijlocul vieții – stâlp în pustiu.
Caută cu privirea de jur-împrejur,
un reazem, un ungher, un prilej pentru fiu.
Dintre constelații răzbate arcuirea unei jelanii,
din adâncul pământului, susurul
râsetelor cristaline.
Viața netrăită împunge sângele, pielea, oasele,
cum soarele, la răsărit,
întinde mreje galbene peste coline.
Începutul este trandafiriu.
Încercările au o dominantă vibrare.
Durerea e mov,
deznădejdea e gri.
Iubirea e un curcubeu beat de fiecare culoare.
Cine zice că moartea e neagră?
Poate o limpezire albastră
între nadir și zenit.
După mai multele încercări
de a fi împlinit.