ea stă
mereu în fereastră
o siluetă roșie într-un oraș monocrom
cu turle ascuțite și bolți întunecate
din ganguri rugăciunile nespuse
înalță spre cerul fumegos
un suflet picant ca toamna aroma
de vinete coapte

de undeva un pian
de undeva un mieunat strident
de foarte departe o sirenă

ea nu părăsește fereastra
așteaptă apusul
răsfrânge lumina

nici nu bănuiești că dincolo de geam
e un depozit
nici nu bănuiești că rochia aceea
atârnă la uscat de ani de zile
și corpul ce-o umplea e-un biet schelet
împrăștiat pe mare

ce-ți pasă
treci în fiecare zi
prin gangul scrijelit de unghii negre
prin aerul mustind de rugăciune
și uneori visezi o sperietoare
iubita ta de fân cu pălărie
de pâslă

pe undeva o cheie învârtită
pe undeva un trap vălătucit
foarte departe încă o sirenă

tu îți croiești un pas
din stampe veștede
în urma ta orașul aburește

apusul mâine va cădea spre port

____
N.B. Interzis a se introduce pe blog-uri personale și alte site-uri
fără acceptul expres al autoarei. Mulțumesc.