Între noi doi n-a fost decât tăcere
Și poate nici atâta. În zadar
Privirea mea țesea o mângâiere
De care în mod sigur, n-ai habar.

Am adulat în taină părul galbăn
Curgând pe umeri ca într-un poem.
Și ochii tăi căprui fără de samăn,
Ce s-au ascuns în sufletu-mi boem.

Când ai surâs s-a stins parcă deodată
Întreaga larmă ce ne asuprea.
Acum sunt trist și aș mai vrea o dată,
Un zâmbet să reverși asupra mea.

Dar nu-i nimic, a fost doar o părere,
Un gând hoinar în trenul ce fugea.
Priveam tăcut și-o așchie de durere
Mă provoca să-ți spun ce mă ardea.

Tu n-ai să știi că-n drumul către casă,
Un cetățean ce sta într-un ungher,
Picta alcătuirea ta aleasă,
Sub aparența unui om stingher.