La mormantul tatalui meu


Vazduhul e in doliu si inima-l jeleste
Scancind sfasietor,mai crud ca niciodata
Pe cel care mi-a fost candva,odata,tata
Si-acum e dus in cer,traind imparateste...

Pustiul ce e-n mine - mai mare ca desertul,
Mai gol ca vidul insusi,atat este de gol
Cu vulturi aspri-n suflet,ce dau prazii ocol,
Sfidand dumnezeirea,miscand chiar si inertul...

Azi a plouat cu sange si rosie-i departarea
Norii mugesc intr-una,de parca-s razvratiti
Copacii parca umbla,vorbesc ca solomiti...
Despre un tata dus acolo unde-i zarea...

Si toti stiu ca pamantul s-a rupt cand el muri
Ca floarea cea albastra erau si ochii sai
Ca marea cu luceferi ce revarsand vapai
Nascut-au mandra luna,si stele,mii si mii!...

O nunta-n cer si-o moarte pe pamant,
Ce ironie-a vietii si a mortii!
Ne credem c-am ramas stapanii sortii
Fara a sti ca timpu-i scrum,iar viata vant!

Traind o viata trista,cu lacrimi infranate,
Cu chinuri lungi si dese,mereu manat de frica,
Acum zboara spre Ceruri si ingerii-l ridica
Spre Edenul cel vesnic si spre seninatate...

Tu m-ai lasat pe mine aici sa-ti tin de veghe
De fiecare data cand duc ochii spre cer -
Spre ochii tai - o mare de infinit mister
Nestrabatuta-n veci macar,macar o leghe...

Ei nu te cautara in timpul ce-ai fost viu
Te-au dat,ca si pe mine,in laturi totdeauna...
Si-ai vrut o vorba buna,o vorba,numai una...
Dar nu ai capatat-o,decat stand in sicriu...

Ei nu pot intelege ce-s sufletele-nalte,
Ce-nseamna poezia,si muzica,si cerul
Caci in a lor suflare salasluieste gerul
Si n-am vazut vreun suflet de bucurii sa salte.

Tu nu esti mort,asculta,nu ai murit nicicand.
Traiesti ca-n ziua-n care ai fost facut din lut
Dar ei,sarmanii semeni,sunt morti de-atat de mult
Ca poti vedea cum muschiul i-a ingropat crescand...

Tu n-ai murit si asta e fiindca ai suflare
Suflare de iubire,suflare de-ajutor
Dar ei,cadavre goale cu trupul umblator
Nu au nimic `nauntru - doar ura si uitare.

"Nu-i binele in lume decat de-un singur fel:
E bine sa traiesti si este rau sa mori"
Dar cum e cand esti viu si mori de mii de ori?
Ma-ntreb adesea eu,un muritor defel...

Oh,tata,si degeaba traiesti tu in sicriu
degeaba suferinta incerci sa mi-o alini
Degeaba umbra deasa iti tin stejari si pini
Cand numa-n mine,tata,vei fi tu vesnic viu!

Balada asta trista ce e-nchinata tie-
Fericele parinte cu zambet rupt din stele
E marturia clara a lacrimilor mele
Varsate-atat de-adesea la margini de sicrie...

Caci viata e o mare,iar noi - talazuri triste
Purtate in nestire de vantul sortii crud
Ce din dureri si patimi avem obrazul ud
Dorind ca nemurirea si pentru noi s-existe...

Dar zeii-s morti de-o vreme,Olimpul e ruina,
Pana si cantul harfei demult a incetat
Nici Zeus nu mai este demult cel venerat,
Deci nemurirea-ntreaga s-a ingropat in tina.

Nu mai avem scapare,tot muritori vom fi...
Acum cel ce decide e tot Batranul Timp
Desprins din nemurire, stapan peste Olimp
Ce poarta ca povara secunde mii si mii...

Iertare?Nu-ti pot cere...mi-ar fi atat de greu...
Caci n-am stiut ce-nseamna a lupta vreodata
Si m-am sfiit de lupta,sunt lasa,draga tata
Nu am luptat vreodata si m-am plans tot mereu.

Tu-luptator cu viata,stingher si totusi falnic,
Ca Zeus al lui Phidias, din fildes aurit
Gasit-ai moartea crunta,care te-a rastignit
Cand Dumnezeu isi spuse: "Renunt a mai fi darnic".

Divinitatea insesi se stinge prin ruine
Zeus-morman de oase, Olimpul - un mormant
Prin catacombe large e fugarit un sfant
De amintirea veche a zilelor senine...

Slabi si cu barba lunga,greoaie ca granitul,
Cu maini tremuratoare si voce demult stinsa,
Stau ingerii din Ceruri pierduti in lumea ninsa
Resuscitand in van,cu jale, infinitul...