Vis prea frumos ce-mi prelungești iar viața-n primăvară,
Cu flori ce-mi cad tot dalbe la picioare,
Îmi umpli fruntea cu al tău pământ de soare,
Ce tot străluce dându-mi fiori de ceară.

Vis prea frumos căzut din țara nemuririi,
Vezi totu-n jur cu ochii tăi de sticlă
Și iar emani pe-a cântecului clipă
Izvorul de lumină din paza fericirii.

Stau-nmărmurit pe-o margine de oază,
Verdeața îmi foșnește lin pe la ureche
Și frunza cade,pâlpâind să ducă
Melancolia inimii pe-o undă de lumină.