agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-07-12 | |
Motto:
“Murind zeii își lasă în urma lor, templele precum melcii căsuliile goale” Lucian Blaga Cârpit din umbre, chipul meu sărută, Prin șoapta înserării, c-un ecou Al dansului din buze, luna slută Pestriță și rotundă, prin hublou. Nomad, în rate, doar cu buletinul, Din fundul Europei, admirând Urcușul, strălucirea și declinul, Unui imperiu, ca un lup flămând, Mă-ntorc în țară; zbor la adâncime Într-un picaj; mă diluez stingher Și agasat în bezna de mulțime Din pântecele păsării de fier. Alături zac femeile ușoare, Rechinii galeși, foștii cersetori Reprofilați în hoți de buzunare Și zilierii răspândind duhori. Un deget străjuind urechea și-altul Înșurubat în nară, ca un dop, Mă-mpiedică 'nainte să fac saltul În gol, spre stele, fără nici un scop. Felii de timp, tăiate în secunde... Zadarnic vreau în mine să amân Triumful rece - nu mă pot ascunde Fatidicului dor de-a fi român. Când simt crescând pământul sub picioare, Prind rădăcină și un glas ascuns Mă-ntâmpină cu pâine și cu sare Sub coastă-n partea stângă: am ajuns. Într-un minut mi-e subrezit curajul Și tălpile mi se prefac în lut Când aflu că mi-au rătăcit bagajul; Supliciu'-i însă doar la început; Mi-e sfâșiat obrajul de o palmă: La primul pas nervos, un vameș dur Cu o privire leneșă și calmă, Mă ară grosolan, ca pe un fur; Iar o duduie binevoitoare Ca o sibilă, cu un murmur blând Își cere, de la un ghiseu, iertare Și mă calăuzește la un rând. Ma-ntorc în mine ca să pot pricepe, În crugul nopții, valul de regret Ce îmi înnoadă sufletul. Începe Să plouă peste București încet. Pavajul rupt, mușcat de umezeală, O zeamă neagră, viermii de beton Și pe la colțuri aplecați de boală Ciclopi tușind lumina într-un con. Lovesc cu fruntea-n norii grei de ceară, Tristețile îmi prăbusesc un dig Pe dinăuntru și pe dinafară Mă-nveninează un pumnal de frig. Aprind lumina râsului sub pleoapă Cu-o voluptate sumbră - mi-a rămas Doar ironia de când stau în apă Și mă holbez nedumerit la ceas Ofrandă beznei: "semăn cu un pește Zbătându-se în nadă pe uscat". Cu-n scârtâit în fața mea oprește Un taxi jigărit cu geamul mat. Dupa negocieri alerg spre urbe Cu un tăciune-n loc de vizitiu Și în balansul ritmic de la curbe, În benă, amortesc într-un târziu.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate