La 25 de ani ajungi să îți bagi picioarele în tot. Cîteodată familia te ține la suprafață. Imaginea maică-ti plîngînd la capătul coșciugului tău frumos lăcuit îți slăbește ștreangul, îți golește pistolul, îți îndulcește otrava. Punct și de la capăt.
Pur și simplu clachezi. Un sfert de veac și mă-ta nu te-a făcut băiat de bani gata. Golful la care visezi nu e Merțul din parcare.
Nu ai nimic. Nici măcar vise nu mai îndrăznești. Viața ta s-a dus pe o apă de weekend, iar tu stai idiot în fața unei beri și scrii acest text.
O tipă trece prin fața ta. O întrebi ce număr de telefon are cîinele ală care o trage de mînă. Te bagă de unde ai ieșit. Maică-ta nu s-a rujat ca mama lui Popescu.
Cerul se închide iarăși ca un fermoar din plastic cu zimții mari.