Motto
“Farewell! a word that must be, and hath been --
A sound which makes us linger; -- yet -- farewell!”
G.G.Byron


Prin voalul ploii sfâșiat cu dreapta,
Obrazul lis al unui vechi lăcaș
Al Domnului se bucură, când treapta
I-o pângăresc cu blestemații pași.
Un clopot bâlbâit. Se-ntoarce mila
Sedusă de mizerie, din nou,
Când văd ascuns’-o droaie de copii la
Colțul bisericii, lângă metrou.
Se gudură viclean pentru’a culege
Rodul pervers, metalifer și fals;
Mă recunosc izbăvitor și rege
Și mă rotesc cu pași mărunți, de vals,
Pân’amețesc și cad sleit, grămadă,
Din malul blând în apele adânci;
Rămân zvâtat ca viermele în stradă,
Chemând izbăvitorul somn, pe brânci.

Lovit perfid, în inimă, de boală,
Dup’un minut, o oră sau un an
De reverii și-alienări, în poală,
O babă șchioapă îmi arunc’un ban.
Convalescent, îi multumesc din buze
Și-mi pare că în urmă o aud
Cu-n glas iernatic cum își cere scuze
Că e săracă. Sunt rănit și ud...
Prin cioburile minții își revarsă,
Deasupra Bucureștiului, în zori,
Un curcubeu cu temelia-ntoarsă
Către văzduh, povara de culori.
Vigoarea razei sfârtecă orașul;
La orizont, vituperantul disc
Își părăsește-nfometat sălașul
Cu țipătul de dragoste în plisc.
Mă eschivez atacului la umbră,
Lângă ruina unui dud pitic
Și bântuit de-o presimțire sumbră
Ca un profet din Þara Sfântă, zic:
“Pe calea Occidentului, bătrâne
Oraș de slugi cu sufletul fetid
Și destrămat de armonii păgâne
Atâtea porți în față ți se-nchid!...
Pe coala Europei ești o pată-
Fugara amintire-a unui vis;
N-ai fost și nu vei fi vreodată
Demn de blazonul tău: Micul Paris”

Opresc aici șuvoiul gros de rimă,
Cerșind clemență, cinic și spășit,
Căci plăsmuirea minții nu-i o crimă
Ci-un adevăr neîntâmplat.Sfârșit!