BACOVIA – TABEL CRONOLOGIC

1845 – Se naște Dimitrie Vasiliu - tatăl poetului - fiu al răzeșului Vasile Andonie, din Bogdănești,
și al Paraschivei (Pachia) – fiica cronicarului Mustea. (Andonie va fi unul din pseudonimele poetului.)
1855 – Se naște la Iași mama poetului, Zoe Langa, fiică a unui boier mijlociu – pârcalabul de Iași, Gheorghe Iancu Langa. Rămasă fără părinți de la 6 ani, ea va urma ca elevă internă cursurile unui pension ieșean, aflându-se în îngrijirea unei mătuși. În 1870, Zoe Langa, de 15 ani, se căsătorește cu Dimitrie Vasiliu – ofițer în garda civilă din Bacău – acesta având vârsta de 25 de ani.
1870–1881 – Se nasc surorile mai mari ale poetului: Maria și Ana (Aneta). Ambele vor urma Școala Normală Superioară din Iași, devenind institutoare. Cel de-al treilea copil al familiei, Nicolae, se stinge în primii ani de viață. Virginia, Ecaterina (Tinca) și Elena (Lina) vor urma fie Școala Profesională, fie cursurile Pensionului din Iași.
1881–17 septembrie vede lumina zilei George Vasiliu. La Oficiul de Stare Civilă e anunțat pe data de 17.
1881–1887 – Își petrece anii copilăriei la Bacău, pe strada Bacău–Piatra (azi Nicolae Bălcescu). Tatăl său își deschide între timp un magazin de „coloniale“ și „băuturi spirtoase“.
1887 – Frecventează grădinița de copii a soților Schmidt, unde va deprinde unele noțiuni de limba germană.
1888 – Este afectat de o criză de friguri palustre, din cauza căreia i se va amâna înscrierea la școală.
1889 – Viitorul poet se întremează aflat în grija bunicii dinspre tată, din satul Bogdănești.
1890 – Figurează pentru un scurt timp pe lista elevilor la un pension german din Bacău.
1891–1894 – Urmează cursul primar la Școala Domnească din Bacău (azi Școala nr. 1) cu învățătorul Nicolae Biberi și este premiant I, în toate clasele.
1894–1898 – Frecventează Gimnaziul „Principele Ferdinand“. Obține notă maximă la desen, caligrafie, muzică, gimnastică. Ca și Virginia, acasă va lua lecții de vioară. Este disciplinat, dar nu suportă pedepsele, ceea ce îi va aduce mai târziu unele necazuri. Din această vreme datează prietenia cu Grigore Tăbăcaru – înrudit cu poetul – viitor profesor și editor de reviste. Scrie versuri din clasa a III-a gimnazială, dintre care unele vor intra în primul său volum „Plumb“.
Pe lângă poeții români, clasici și contemporani (Alecsandri, Eminescu, Coșbuc, Vlahuță), citește simboliștii francezi (de la Verlaine și Rolliant până la Mallarmé) din colecția „Les hommes d’aujourd’hui“, editată de Librairie Vannier. Totodată lecturează opere din clasicii latini, din romanticii francezi, germani, englezi, americani.
1899 – Obține premiul I la Concursul de „desen artistic după natură“ de la București. Trimite la „Literatorul“– condus de Al. Macedonski – poezia Și toate, exprimându-și entuziasmul față de volumul „Excelsior“ al acestuia.
1900 – Se prezintă la examenul de admitere la Școala Militară din Iași. După un trimestru însă se retrage. În acest an scrie poezia Plumb.
1901 – Se înscrie în clasa a V-a a Gimnaziului din Bacău.
1903 – Ia examenul de bacalaureat cu media de 6,63 și se înscrie la Facultatea de Drept din București. Face cunoștință cu Al. Macedonski. Citește la cenaclul acestuia poeziile Plumb și Note de toamnă. Publică versuri în: „Seara“ condusă de Al. Bogdan-Pitești, iar în altă publicație, a lui Cantilli, apar: Lacustră (prima versiune) și Nevroză. În revista „Arta“, de la Iași, apar: Toamnă și Melancolie, care, pentru întâia oară, poartă semnatura G. Bacovia.
1904 – Dă publicității în „Arta“ poezia Moina și două pasteluri (Adio, pică frunza – sub titlul Adio – și Buciumă toamna), iar sub titlul „Corbii“ apar Alean, Amurg violet, Toamnă, Trudit, Decor, Aiurea, Epitaf și Amurg. Mai tipărește Singur, sub titlul Umbre triste, în revista bucureșteană „Mărgăritarul“.
1905 – Cu toate că i se anulează anul precedent de studii din cauza unui examen pierdut, rămâne în capitală, împreună cu fratele său Eugen, înscris între timp, și el, la Facultatea de Drept. Colaborează la „Românul literar“, unde publică poeziile Balet și Ecou de serenadă.
1906 – Se întoarce la Bacău. Își găsește familia într-o casă nouă, din strada Liceului. Scrie Serenada muncitorului. În „Liga conservatoare“ publică poezia Rar, iar în „Românul literar“ – Cuptor (sub titlul Iulie), Vals de toamnă, Matinală, Panoramă, Decembrie (sub titlul Decembrie). Scrie primele poeme în proză.
1907 – Se reînscrie la Facultatea de Drept din Iași. În afară de cursurile de specialitate audiază prelegeri la Facultatea de Filosofie. Publică în „Românul literar“: Sonet, Pulvis, Plouă, Pălind, Seară tristă și Note de toamnă, sub titlul „Fiori“.
1908 – În ziarul „Opinia“, an. III, nr. 1174/29 octombrie, I.M. Rașcu, semnând Evandru, publică un articol despre lirica lui Bacovia, sub titlul „Un cântăreț al toamnei“.
1911 – Își ia licența în drept. – La 11 noiembrie se înscrie în Baroul din Bacău, dar nu va practica avocatura. La Iași îl cunoaște personal pe I.M. Rașcu. Împreună cu Mihai Codreanu participă la o șezatoare a revistei „Versuri“ (ulterior „Versuri și proză“), în care publică poeziile Finis, Plumb, Tu ai murit, Gri (cu titlul Gris), sub pseudonimul George Andoni.
1912 –Colaborează la noua serie a revistei „Românul literar“ cu Poemă în oglindă, iar la „Flacara“cu Nervi de toamnă și Amurg antic – aici îi întâlnește pe Adrian Maniu, Ion Pillat, N. Davidescu. Exercită funcția de profesor suplinitor la Școala Primară din Bacău și într-o comună din jurul orașului. Mai apoi devine copist la Prefectură. Este avansat ajutor de contabil. Din cauza bolii poetul demisionează din post. În revista ieșeană „Absolutio“ I. Ludo semnează un articol intitulat „Un poet al toamnei“, dedicat poeziei lui G. Bacovia.
1914 – Se internează la Sanatoriul de Boli Nervoase din capitală. Este preocupat de tipărirea volumului „Plumb“. Publică în revistele „Seara“, „Noua revistă română“, „Ilustrațiunea națională“, „Versuri și proză“. Către finele anului, în vreme ce volumul „Plumb“ se mai afla sub tipar, G.B. revine la Bacău, unde este vizitat de Al. Macedonski.
1915 – Scoate revista „Orizonturi noi“ împreună cu Ion Iordăchescu și cu Smil Kraus. După al treilea număr, publicația își încetează existența din lipsă de fonduri. Publică în „Cronica Moldovei“, „Revista critică“, „Flacăra“, iar în „Facla“, în afară de poezii, apare și un articol despre poezia bacoviană semnat de Al. Macedonski. O cunoaște pe viitoarea sa soție, Agafia Grigorescu. La recomandarea lui C. Banu către I.G. Duca, ministrul instrucțiunii publice, la 16 iunie G.B. este angajat la Direcția Învățământului Secundar și Superior din Minister pe post de copist clasa a III-a. În iulie vede lumina tiparului volumul „Plumb“, cu un tiraj de 500 exemplare. Pentru că volumul a apărut în ajunul intrării țării în primul razboi mondial, momentul nu a fost favorabil receptării din plin de către public. G. B.este mobilizat și, împreună cu alți funcționari, în octombrie, este trimis să însoțească arhiva Ministerului în refugiu la Iași.

De notat că în același an au aparut Poezii de Octavian Goga, Amăgiri de Ion Pillat și Parodii originale de G. Topârceanu.

1916 – Abia în acest an poezia bacoviană începe să fie apreciată. [vezi „Noua revistă română“ (an. XVII, nr. 23/24–31 ianuarie, p. 342) și „Cronica“ (nr. II, 57/13 martie) – recenzie, de Ion Vinea, la volumul „Plumb“].
1918–1919 Colaborează la „Literatorul“ (serie nouă) și la „Cartea vremii“.
1920 – Este desemnat șef de birou clasa a III-a la Ministerul Muncii.
1921 – Este avansat șef de birou clasa I, dar din cauza unei eczeme apăsătoare care îl va chinui doi ani de zile este nevoit să-și dea demisia din funcție. Publică în revista „Ideea europeană“ și „Cuvântul liber“. În cea de-a doua ediție a „Antologiei“ lui Ion Pillat G.B. figurează cu poeziile: Alean, Amurg, Note de toamnă, Nervi de toamnă, Pastel, Toamnă.
1922 – „Flacara“ îi tipărește poezia Plumb de iarnă, „Gândirea“ îi publica Frig.
Tratându-se de eczemă, G. Bacovia revine la Bacău, unde află de logodna Agathei Grigorescu cu un ofițer.– Vede lumina tiparului antologia „Cartea dragostei“ (ediția a II-a) de Radu D. Rosetti și Emanoil Cerbu (Editura Alcalay și Calafeteanu, București ), volum care include și o poezie a lui G. Bacovia – Nevroză.
1923 – Revine la București. Pentru volumul „Plumb“ ministrul Artelor îl decernează cu un premiu de 5.000 lei. Este o ocazie de comentarii favorabile creației poetului – între acestea se consideră și cel al lui Cezar Petrescu, care retipărește în „Gândirea“ un amplu grupaj de poezii, însoțit de o prezentare succintă, sub pseudonimul Darie. – Criticul Eugen Lovinescu considera lirica bacoviană ca „poezia cenesteziei imobile, secrețiunea unui organism bolnav, după cum igrasia e lacrima zidurilor umede“ (din Critice, vol. IX, Editura Ancora, București). – Publică în „Cugetul românesc“ mai multe poezii și trei poeme în proză.
1924 – Poetul obține un loc de suplinitor la catedra de desen și caligrafie a Școlii Comerciale de băieți din Bacău.
– Participă la Piatra-Neamț la o șezătoare literară, alături de Mihail Sadoveanu, Cezar Petrescu, Ionel Teodoreanu, George Topârceanu, Ion Marin Sadoveanu.
– Revista „Omul liber“ prezintă poezia Serenada muncitorului, sub titlul Serenadă și un articol de Ion Pas (semnat p. a. s.), în care se accentuează asupra „gestului de revoltă surprinzator, brutal“ al poetului contra „răului“ social.
– La rugămintea profesorului Bogdan-Duică de la Facultatea de Filologie din Cluj, care avea de gând să comenteze împreună cu studenții poezia lui G. Bacovia și să scoată mai apoi o nouă ediție a acesteia, poetul expediază, prin fratele său Constantin, un manuscris cu piese din „trilogia“ „Plumb“, „Scântei galbene“ și volumul inedit pe atunci „Cu voi“ Profesorul va face în anul următor analiza liricii bacoviene la seminarul catedrei sale, însă editarea volumului nu se va întâmpla. Manuscrisul operelor expediate va ramâne în posesia Bibliotecii Facultății de Filologie din Cluj.
– De notat că în acest an la Râmnicu-Sărat apare o nouă ediție a volumului „Plumb“, cu un tiraj redus.
– „Cugetul românesc“ îi publică poezia Furtună.
– G. Bacovia figureză cu mai multe poezii în „Antologia poeților de azi“, a lui Ion Pillat și Perpessicius (vol. I, Editura „Cartea Românească“, București).
1925 – Scoate la Bacău revista „Ateneul literar“ (devenită apoi „Ateneul cultural“), care va apărea până în 1928. Aici va publica, pe parcursul anului, poezii și poeme în proză.
–„Mișcarea literară“– săptămânalul lui Liviu Rebreanu – publică un articol de Adrian Maniu, în care lirica bacoviană este prezentată drept „o poezie nouă, framântată din personalitate și deznădejde, lipsită de zgura oricăror ambiții și deșertăciuni“.
– Societatea Scriitorilor Români îi acordă lui G.B. cel dintâi premiu al său de poezie (în valoare de 10. 000 lei). Cu suma respectivă poetul își va edita culegerea „Scântei galbene“.
1926 – Publică mai multe poezii și poemul în proză Un visator în „Ateneul cultural“.
– Funcționează ca profesor de desen și caligrafie la Școala Normală de baieți din Bacău și își editează volumul „Scântei galbene“ (tipografia „Minerva“).
1927 – Publică în „Ateneul cultural“ și „Viața literară“ iar în revista „Căminul nostru“, care apărea la Bacău, editată fiind de doi dintre prietenii săi – C. Ionescu-Olt și G.Șt. Cazacu – îl găsim cu recenzii la carțile lor de versuri („Pro gloria Bacchi“ și, respectiv, „Simfonii de seară“, precum și la volumul intitulat „Muguri cenușii“ al Agathei Grigorescu.
– În „Viața literară (an. II, nr. 53) este tipărit interviul „De vorba cu G. Bacovia“, acordat lui I. Valerian.
1928 – La 28 iunie G. Bacovia se căsătorește la București cu Agatha Grigorescu. Prima lună conviețuiesc în locuința de la Cotroceni a fratelui său Constantin. După aceea se mută într-o mansardă mobilată. Traiul modest și inconfortabil, și mai ales vestea că Liviu Rebreanu, în pofida eforturilor depuse, nu i-a putut obține decât un post de copist clasa a III-a la Ministerul Artelor, în direcția condusă de Ion Minulescu, îl fac să treacă printr-o nouă criză de nervi. Drept care este internat în Clinica doctorului Marinescu.
1929 – În iunie, G. Bacovia editează împreună cu G.St. Cazacu revista „Orizonturi noi“ (seria a II-a), unde va publica pagini de proză, poezii și un medalion Al. Macedonski (Un poet al frumosului), precum și o recenzie despre versurile lui G.Șt. Cazacu – reeditată ulterior drept prefață la volumul acestuia, intitulat „Calea Sângelui“.
– La recomandarea lui Eugen Lovinescu, Editura Ancora tipărește spre finele anului, într-un singur volum, „Plumb“ (ediția a III-a) și „Scântei galbene“ (ediția a II-a), cu un tiraj de 300 exemplare. De notat că tratativele de editare a volumului au fost purtate de către soția sa, Agatha Grigorescu, căreia, de altfel, G.Bacovia i-l dedică. Cartea se bucură de o amplă rezonanță critică. Al. Philippide și Academia Româna se pronunță pentru acordarea Premiului Național de Poezie lui Tudor Arghezi și George Bacovia, dar pe care, în cele din urmă, îl acordă lui I. Valerian.
– „Curentul“ (literar și artistic) publică în patru foiletoane, Cântec târziu, unde, în cuvântul introductiv, Cezar Petrescu îl situează pe G. Bacovia în imediata apropiere a lui Tudor Arghezi.
– Grație eforturilor lui Liviu Rebreanu, Bacovia e numit în postul de referent la Direcția Cultura Poporului, de curând înființată în Ministerul Artelor.
– Editura revistei „Orizonturi noi“ tipărește volumul „Cu voi“ într-un tiraj de 3000 exemplare. De menționat ar fi faptul că volumul a așteptat doi ani de zile pentru a fi publicat la Editura Cartea Românească.
– Publică de asemeni în revistele: „Viața literară“, „Revista scriitoarelor și scriitorilor români“, „Îndreptar“, „Tribuna literelor“ din Bacău.
Soții Bacovia se statornicesc la Bacău, G. Bacovia renunțând la serviciu.

De relevat ca în acest an apar de asemenea Joc secund de Ion Barbu, Paradisul suspinelor de Ion Vinea, Priveliști de B. Fundoianu, Strofe pentru toată lumea de Ion Minulescu.

1931 – Se stinge din viață mama poetului. În același an se naște fiul Gabriel (Briel). Publică în „Viața literară“. Eugen Jebeleanu scrie în „Rampa“ din 31 decembrie articolul „Bacovia, cântăreț proletar“, arătându-se profund impresionat de creația „acestui om mărunt cu vocea vaiet și ochii abisuri“.
1932 – G. Bacovia este invitat în luna februarie, împreună cu alți scriitori ai vremii, de către profesorul D. Caracostea, șeful catedrei de Istoria Literaturii Române, la seminarul său pentru a vorbi studenților de creația proprie.
– Societatea Scriitorilor Români îi stabilește o pensie lunară de 1000 lei.
– În antologia în limba germană a poeților români (alcătuitor și traducător – Franyó Zoltán) G. Bacovia este prezent cu poeziile Toamnă („Rasună din margini de târg“), Amurg („Ca lacrimi mari de sânge“) și Pastel („E-o muzică de toamnă“).
1933 – Agatha Grigorescu, în timpul vacanței de vară, construiește la București, pe terenul propriu, locuința familiei – care, după intrarea în eternitate a poetului, va deveni Muzeu Memorial.
– Familia Bacovia revine la București, unde Agathei Grigorescu i se făgăduiește detașarea solicitată.
– O recidivă a bolii îl face pe poet să se interneze, pentru a treia oara, de astă dată în Clinica doctorului Obregia. Potrivit aceluiași biograf și editor al operei bacoviene M. Petroveanu, „convalescența și-o petrece în gradina casei sale și în rare plimbări prin cartier“.
– „Revista scriitoarelor și scriitorilor români“ îi prezintă poeziile Memento, sub titlul Ecou de romanță și Serenadă („Poetizează luna“).
1934 – Paul Zarifopol îi propune publicarea unei antologii lirice la Editura Fundației pentru Literatură și Artă. Volumul apare sub titlul „Poezii“, îngrijit și prefațat de Adrian Maniu.
– Împreună cu Tudor Arghezi, este distins cu Premiul Național de Poezie. Răspunde la o serie de întrebari, privind includerea sa în almanahul Who’s who. De remarcat că „numele și opera“ poetului „fuseseră semnalate editurii engleze de Lucian Blaga, pe atunci atașat al țării la Berna, pe lângă Liga Natiunilor“ (M. Petroveanu).
– Exegetul Șerban Cioculescu publică în „Adevărul“ din 23 aprilie /p. 1–2) o cronică referitoare la volumul „Poezii“. Iată în rezumat punctele lui de vedere fundamentate critic și exprimate plastic: „O acuitate inedită în poezia dlui Bacovia e intuirea dezagregării (…). Deși absolut contrară transcendenței, direcția plângerii bacoviene împrumută poemei sale în stare curată un accent sfâșietor care va ramâne în lirica românească (…). Poetul Plumbului a fost primul emițător al unui suflet autentic, pe o singură coardă, cu vibrații adânci și joase, strecurate în versurile poeților tineri de după război“.

De notat că în același an văd lumina tiparului volumele „Caietul verde“ (adăugit) de Ion Pillat, „La pragul minunii“ de V. Voiculescu, „Inimi sub săbii“ de Eugen Jebeleanu, „Întoarcerea poetului la uneltele sale“ de Camil Baltazar.

1935 – Poetul oferă, împreună cu Arghezi, Minulescu, N.D. Cocea, Ionel Teodoreanu, Agatha Grigorescu-Bacovia, autografe la libraria Alcalay.
– În luna lui cuptor își petrece concediul la mare.
– În „Viața literară“ figurează cu poeziile: Trec nouri și Elegie (cu titlul Remember).
– Încredințează la rugămintea lui Adrian Maniu revistei „Muzică și poezie“ poema Seara („Ce este cerul ori ziua a trecut“), sub titlul Cântec de seară. Colaborează la „Revista Fundațiilor“ cu piesele Din vremuri („E frig, iarnă“) și Un cântec.
1936 – Vede lumina tiparului „Comedii în fond“, în colecția Biblioteca pentru toți (Editura Alcalay, București ).
– Revista „Muzică și poezie“ îi oferă spațiu în coloanele ei pentru poeziile: Nihil… și Gaudeamus. Iar în „Revista Fundațiilor“ figurează cu piesele: Dies irae și Regret.
1937 – În antologia „Poezia Românească de la origine până în zilele noastre“ (1673-1937) de Gh. Cardas (aparută la Institutul de Arte Grafice „Tiparul universitar“, G. Bacovia este prezentat cu vestita poezie Lacustră.
1938 – O altă criză face necesară spitalizarea poetului la Clinica de Psihiatrie a Spitalului Central. Convalescența și-o petrece la vila din Bușteni a Societății Scriitorilor Români.
– În „Viata românească“ apare un grupaj de traduceri din lirica bacoviană în limba franceză, semnate de către Maria Holban.
– Agatha Grigorescu-Bacovia, deși câstigă procesul intentat Ministerului Învațământului, obține transferul de la Bacău la București, însă e titularizată la Școala Normală de Fete, din Magurele-Ilfov.
1939 – Poetul Mihai Beniuc semnează un articol despre Bacovia în „Þara nouă“ (an. I, nr. 26/12 noiembrie). Fixat în descendența lui M. Eminescu, autorul e configurat mai cu seamă în latura socială a liricii sale. Al. Piru, într-un articol din „Jurnalul literar“ (an. I, nr. 27/3 iulie, p. 3) „circumscrie punctele de contact și diferențele dintre Bacovia, Rolliant și simbolism în general“ (M. Petroveanu).
1940 – Societatea Scriitorilor Români majorează pensia poetului de la 1.000 la 2.000 lei lunar.
1941 – Vede lumina tiparului fundamentala și enciclopedica lucrare a lui G. Călinescu „Istoria literaturii române de la origini pâna în prezent“. Poezia lui G. Bacovia este considerată estetic ca un document al „manierismului patetic“. Pictorul Coman Ardeleanu execută două portrete ale poetului: unul în ulei și altul în pastel.
1942 – G. Bacovia încheie un contract cu Editura Fundațiilor pentru Literatură în vederea tipăririi unui volum de „Opere“ în colecția edițiilor definitive.
Agatha Grigorescu este titularizată la Liceul „Domnița Ileana“ din capitală.
Critica literară continuă să analizeze creația poetului. Șerban Cioculescu menționează în ale sale „Aspectele lirice contemporane“ (Casa școalelor, București.,): „Dar se mai poate vorbi de un Bacovia al provinciei, când majoritatea poemelor se înalță peste amănuntele locale, ca să smulgă universului, din alternanța periodică a anotimpurilor, sensul final al vietii?“
1943 – În antologia „Literatura Română Contemporană“ de Vladimir Streinu (Editura Dacia) G. Bacovia este prezentat cu poeziile: Amurg de iarnă, Decembrie, Decor, Fanfară, Note de toamnă („Tacere… e toamna în cetate“), cu titlurile Fiori, Lacustră, Marș funebru, Memento, Nevroză, Nocturnă („Stau… și moină cade, apă, glod“), Pastel („Sărmanii plopi de lângă moară“), Plumb, Plumb de toamnă, Seară tristă.
– Poetul acordă un interviu (De vorbă cu Bacovia) lui Vasile Netea în „Vremea“ – an. XV, nr. 701/6 iunie).
1944 – Conform biografilor săi, Agatha Grigorescu-Bacovia și fiul Gabriel se refugiază la Pucioasa. De aici vor coresponda cu poetul rămas în București. După 23 august familia revine în capitală. Soția își reia activitatea de profesoară.
– În Editura Fundației pentru Literatura și Artă vede lumina tiparului volumul de „Opere“ al autorului.
1945 – G. Bacovia este numit bibliotecar la Ministerul Minelor și Petrolului.
– Volumul colectiv intitulat „Poezia socială românească“ (Tipografia Minerva, Brașov) îl prezintă pe poet cu poezia Amurg („Trec burgheze colorate“).
1946 – Are loc aniversarea a 65 de ani de viață și a 50 de ani de activitate literară a lui G. Bacovia.
– Este numit consilier la Ministerul Artelor, care îi conferă premiul pentru poezie.
– Acordă un interviu în „Veac nou“ (an. II, nr. 42) lui Eugen Jebeleanu.
– În „Națiunea“ figurează cu poeziile Nihil novi II („Si zilele de vară“) și Zgomote.
– Apare volumul „Stanțe burgheze“.
– Figurează în antologia „Poezia muncii și a libertății“ – Editura Confederației Generale a Muncii din România – alcătuită de Al. Sahighean și prefațată de Victor Eftimiu cu poeziile Dimineață și Note de toamnă.
– Agatha Grigorescu-Bacovia este transferată la Școala Centrală din capitală obținând o catedră la Seminarul Pedagogic Universitar.

Tot în acest an văd lumina tiparului „Bilete de papagal“ de Tudor Arghezi, „Þara luminii“ de Magda Isanos, „Un om așteaptă răsăritul“ de Mihai Beniuc și „Focul din amnar“ de Cicerone Theodorescu.

1947 – Are loc sărbătorirea poetului la Bacău. O agapă la fostul său liceu. Se desfasoară un festival bacovian la teatrul din localitate (recital de poezie și muzică pe versuri bacoviene, balet etc. Ziarul din Bacău „Înainte“ publică poezia Doina („Dintre câte-am încercat“).
– Postul pe care îl ocupa poetul la Ministerul Artelor este desființat.
1948–1954 – Poezia lui G. Bacovia este în dizgrație. Autorul este „considerat“ „decadent“, dar poetul continuă să scrie versuri. Elocvent în această ordine este și volumul postum „Stanțe și versete“, apărut în 1970 la Editura Minerva.
– Vreme îndelungată este preocupat de ilustrarea unei lucrări în manuscris a publicistului Stelian Metzulescu – Istoria culturii oltene, cu portrete de scriitori și oameni de cultură din regiune (M.P.).
– I se redeschide o veche leziune pulmonară cu recuperare lentă. Revenirea poetului în activitate este marcată de înregistrarea la radio a unui grupaj din versurile sale lirice.
1955 – Consiliul de Ministri îi acordă o pensie de onoare de 2.000 lei lunar.
1956 – După ce A.E. Baconsky publică în revista „Steaua“, un studiu amplu, în două numere la rând, în care pledează pentru „valorificarea deplină a liricii bacoviene, Bacovia începe să fie prezent în revistele: „Tânărul scriitor“, „Scrisul banățean“, „Flacăra“, „Scânteia“.
– Vede lumina tiparului volumul „Poezii“, însoțit de o prefață semnată de Eugen Jebeleanu.
– În luna septembrie i se decernează Ordinul Muncii clasa I.
– Revista „Contemporanul“ și ziarul „România liberă“ publică în paginile lor articole omagiale consacrate poetului.
– În „Flacara“ din 1 noiembrie acordă un interviu lui Cicerone Theodorescu.
– Revista „Muzica“ îi dedică un număr cuprinzând un grupaj de lieduri pe versurile sale.
– La 14 decembrie e sărbătorit la Casa Scriitorilor „Mihail Sadoveanu“ în prezența lui Tudor Arghezi.

În acelasi an apare și „Cântare omului“ de Tudor Arghezi.

1957 – „Viața românească (nr. 1, ianuarie) îi publică poezia Doină („Frunze se târăsc“), iar „Viața studențească“ – piesa „De-aș fi artist“. Bolnav, poetul alcătuiește sumarul unei noi ediții, mai ample, de Poezii. Antologia va apărea însă după moartea autorului și va fi însoțită, de asemenea, de o prefață de Eugen Jebeleanu.
– În ziua de 22 mai, după orele 8 dimineață, inima lui G. Bacovia încetează să mai bată.