Sub soarele albastru mai plouă cu tăcere
Și lujeri albi și tandri se-apleacă peste vis
Un ochi privind spre lume clipește cu durere
Și-un fluture de noapte în beznă stă închis.

Auzi cum cântă brazii? Auzi cum râde luna?
Din întuneric strigă zăpezile spre noi
Căci de-ar desface-o clipă, căușul palmei, numai
Petale rătăcite ar plânge pomii goi.

Când ne privește tandru : un ciob mărunt de lume
Cum ne primim din ceață botezul de cuvânt
Iubirea ne șoptește din pleoapa ce apune
Cum ninge cu durere sub teiul alb și sfânt.