Ce te doare, Românie?

Mai lăsați și voi, o clipă, cerul, psalmii, veșnicia,
Să vedem, cu lut pe inimi, ce mai face România:
Căci sunt cerul, psalmii, veșnici – numai țara muritoare,
Fericită-i când o-ntreabă un român, doar : Ce te doare?


Fericită este țara când mai pui un pom în brazdă,
Când pe gura-i trece plugul, și ea naște grâu, în caznă –
Fericită este țara când o udă cu sudoare
Uitătoarea ei plămadă, și o-ntreabă: Ce te doare?


Ce te doare, Românie? Cum mai naști? Cum mai exiști?
Cum, cu dreapta ta măsura, oameni faci, din îngeri triști?
Cum înveți? În care limbă? Cum te-mbraci? Ce mai mănânci?
O istorie-ntreagă, țară, te-ai tot ridicat, din brânci!


Și-ntreg cerul, și pământul, de ți-a stat, tot împotrivă,
În pământ, ai pus semințe – n-ai făcut, din om, colivă –
N-ai făcut, pe românește, întru Domnul, doar roboți
Care fug în cer, cu toții, să se apere de toți –


Ce se leapădă de tine, ca să urce-n cer, grămadă,
Mântuirea să-și găsească, fără tine, țară dragă,
Care îngeri sunt, din viață, și așa senini și calmi,
Răstignirea ta pe cruce, o glorifică în psalmi –


Care-atât de mari cuvinte: Domn, și țară sfântă, frate,
Le tocesc în cele sfinte, ce-au murit demult, în toate,
Și doar ei, mișei, fățarnici, fac credință cu toptanul,
Nu cu sufletul și țara – ci, cu sfânt, Leviatanul –


Ce te doare, țară dragă? C-au fugit românii-n cer?
Și, urcând în sân, la Domnul, bat cu limbile de fier,
Clopotele, toaca – rece, și pe tine, țară, parcă,
Te-au lăsat tot în țărână, tot pustie, tot săracă -


Cine îți mai cântă, țară, psalmi pe limba ta cea veche?
Când toți psalmii ce se cântă sunt făcuți pe-altă ureche?
Cine-ți cântă voievozii, și poeții, și martirii
Ce s-au îngropat în tine, ca să naști, pe legea firii?


Mai exista sfinți în tine, ce nu știu din biblie-o boabă,
Cum atâta buche știe, azi, din ea, lumea cea snoabă,
Ce au tras cu plugul urma cea de sânge și sudoare
Ce-a crescut din buni, moșie, pentru țara muritoare –


Și pe ei, pe toți țăranii, i-ați uitat ce sfinți mai sunt?
Cine le mai scrie psalmii, cin’ le cântă dorul mult,
Cine oare te întreabă, din țărâna muritoare,
Nu din cerul mânturii: :țară Sfântă, ce te doare?


Ce te doare, Românie? Cum mai naști? Cum mai exiști?
Cum, cu dreapta ta măsură, oameni faci, din îngeri triști?
Cum înveți? În care limbă? Cum te-mbraci? Ce mai mănânci?
O istorie-ntreagă, țară, te-ai tot ridicat, din brânci!


De acolo, din pământuri, nu din cerurile-nalte
Rabdă crucea României – de-am iubi ca ea, încalte…