Din scrum și pietre mă ridic.
Culeg spini și arbori, respir adânc.
Negre vise se zbat iar, între minte și durere
Iar trecutul mă așteaptă
Cu parfumuri gri, eterne.
Mă ridic apoi și caut
O lumină spre apus.
Drumul meu e mult prea negru,
E pustiu. E greu de dus.

Între pietrele de aici,
Doar cenușa-a mai rămas.
Când respir, simt cum agață
Spini în suflet și în ochi...

Oameni negri, cu durere,
Se închină între gropi,
Iar eu mă ridic. Le sug veninul
Adunat în ani de luni
Rup tăcerea, mă trezesc
Și pornesc din nou pe drum.
Chiar de-i rece, negru si cu spini,
Cad, respir... și iar mă-nchin.