Motto :
« Cer neguros și greu se lasă peste creștet,
Ștearsă, informă, lumea zăcea lângă cel ostenit.
Zbuciumatului cuget, căile sumbre pândindu-i,
Mut, mă pierdeam în adâncul eului meu. »
Goethe – Elegii

Pe drumul sinuos, trezit de șoapte
Turnate de taximetrist, cu zel,
Despre modenități și despre fapte
Politice: despre tiranul chel,
Despre Monica blonda-a României,
Despre corupții leneși din Guvern,
Birocrația oarbă-a primăriei
Și despre legi, invectivez patern.
Zdrobit, în defilee-ntunecate,
Cu tâmplele de geamul sur, la trap,
Surprind mișcarea oablă: pe la spate
Îmi dă viclean, contorul peste cap.
Un zâmbet lung mai greu decât o ceartă...
‘Și-asmute caii ftizici la galop;
Cobor fără bagaje, fără hartă
Și fără bani la următorul stop.
Nici “Mulțumesc!” măcar, nici “Noapte bună”;
Se-ntoarce-n Iad cu-n mers târâș de rac,
Iar eu rămân debusolat sub lună
Ca o statuie jalnică,-ntr-un crac.
Mă turmentez o clipă, dându-mi seama,
Cu deznădejde, admirând pe basc,
Pe case și pe stăzi cum fierbe zeama
Din fructul toamnelor, jerfit în teasc,
Că sunt pierdut. Un lanț de magazine
De gioarse, de gablonzuri și șoșoni
Și într-un gang – elanul îmi revine! -
O cușcă verde cu un telefon.
Formez nerăbdător...; un pumn de piatră
De nicăieri, mi se proptește’n șold
Și-o umbră suplă și vorace-mi latră
În ceafă: “Frate, varsă ce-ai în sold!”.
Mă înconvoi în semn de întrebare,
Înduioșat profund de-acest moment
Solemn și scotocind prin buzunare,
Răspund mofluz că nu am nici un cent.
Mă îmbrâncește; mi se pune capsa
Și pe neașteptate, ca un domn,
Cu palmele-i administrez pedeapsa
În moaca strâmbă - hapul pentru somn!

Îmbăloșate, orele de gumă,
Prin strunga bulevardului, se scurg
Spre zorii zilei. Totu-mi pare-o glumă
Urmând periplul swiftian prin burg.
Pândesc din umbră blocuri cangrenate
- Bătrânii monștrii-acoperiți cu mii
De ochi pătrați pe față și pe spate,
Prin cartiere lubrice și gri.
În ritm de elegii orientale,
Interpretate de un Baiazid
Autohton, împleticit , în cale
Îmi crește glasul spaimei ca un zid.
Arbori scheletici, tufe decrepite,
Grădini subțiri, gunoiul auster
Și-un politist cu coarne și copite
Scuipând acid în jur; sunt prizonier,
Spun rugăciuni și-mi desenez o cruce;
Cer indicații și-mi răspunde vag
Bălăngănindu-și brațele-n răscruce
Spre puncte cardinale, ca un steag.
« De unde vii și-unde te duci straine »
« Din Paradis și am căzut în hău !
M-am rătăcit! ». Se uita fix la mine
Cu-n rictus de pian dogit și rău.
.