Poezie - după 15 ani, din Haifa de bianca marcovici

improvizație pe o coardă

mă leg la cap zilnic
îmi caut pantofii cu fundițe
și-mi împletesc părul cu carunte amintiri
de dimineață îmi desfid planurile de Șabaton*
și mă urc în caleașca frivolă
de lângă ștrandul înghețat
câțiva patinatori îmi trec prin vis
uitând de vaporul parcat ieri în fața casei
*
visceral te-nțeleg
patosul de a hiberna printre lucrurile chiverniselii
se exfoliază
rădăcinile se usucă în forme impecabile
Mozart îmi îmbălsămează tăcerea
mi se împăinjenesc ochii
rastalmacirilor. Can Can la Moulen Rouge
în oglindă Narcis își pune peruca.
*

ai talentul de a profana mormintele închipuirii
de a te razbuna pe lanternele care nu se aprind
cortinele brocate-ți desfigurează apogeul
cauți scările portocalii
proiectate-n soarele arțăgos
piruiete degeaba
vax de ghindă împăiat în pungi de nailon
greu e să găsești cuvintele frumoase
și pătlăgele roșii în papucii galbeni. pompoane
turcești.
mai ales legatura cu Dracula

*
încerc să prind firul evidenței
te plimbi pe coclaurile picturii
fără să văd hălăduiești singur
Dona Alba își pune cercelul perlă
și remarcă
nici măcar inspirația poemului încotoșmănat
nu o cuprinde în scenariul actual.
mereu cu ochii pe tine
în tunelul timpului
prin muzee.
m-ai uitat pe scari

*

mă ia cu frig canonul piciorului de fier
piratul cu mâna cârlig mă zgârâe pe acordul mutual
strâng pletele iubirii încărunțite
și-ți împing caruciorul spre cascadă.
un fir nupțial mă imbie
*
tinzi mereu să iei femeia altuia.
iubești-în fapt- să fii amantul secret
al oricarui femei!
iubești trădarea echivalentă cu un pantof de piele
ușor de încălțat ...
nu mă plictisesc în jocul cuvintelor numai joi
pentru că
lumina bate spre sfârșitul săptămânii
îndestulat cu varză murată.
clipele mi le măsor totuși
cu rima imperfectă, muzica numai eu o simt .
bați pasul pe loc ca un soldat fară bocanci
și mai speri în ratarea mea dragalașă
din salsa modulată cu tine
prinsă ca o agrafă
de cravată.
doar să poți mărșălui fericit pe străzile Parisului.
extaziat de tine!

Șabaton-în ivirit:*
un an întrerupere în muncă

*
exagerezi mai tot timpul
pisica trebuie trasă la raspundere
duetul- duel nu se răsvrânge asupra publicului
care-i bont și ursuz și nu te înțelege
improvizația pe o coardă
flexibilă , tomastică în flageoletul excitant,
ciocârlia mea minusculă
chiar dacă funicularul trece prin tunelul tău
de stalactite
și vioara mi s-a dezacordat
dar, cum ți-am spus
fericirea începe după ușa masivă
cea zăvorâtă

*

rolul meu e probabil scurt
amăgirea fericirii împrumutate.
chițibușuri de om nesatisfăcut de incerte chemări, defulare?
labirintul cobaiului în căutare de mărunte artificii
zaharul inhibiției. curcubeul infiat.
lasa-mă să-ți picur balsamul meu
să te simți într-adevăr ca un fruct care va pârgui

precum o rodie echilibrată de o bizară dăruire
din palmele mele sociale.
calendarul trebuie rupt
sa nu n e amintească de trecerea timpului
și masca pe care o purtăm zilnic
impregnată deja și fără scăpare
de a o mutila în bine?
rolul artistei va fi abisal
ea va înmărmuri publicul
surdina va aplana sunetul declanșat al alarmei
mereu explozia rachetei va stinge simțămintele

fiecare pe ghemotocul său de fericire va piere.
de ce te amăgești că vei putea fugi de toate astea?
ți-am citi în palmă
chiromanția poemului te mai poate salva
dacă mai ai rabdare; la mine e cam pe sfârșite.
fireasca acceptare. mă roade un vierme pe dinlăuntru.
chitibușarii vor zice ca bocesc degeaba. traumele
sapă adânc.

pot –din în când-
să-mi ridic ochii spre tine
daruindu-ți rodia energiei.
nu e bine să mă uit în oglindă
te zăresc mereu în suflet.

*

Vibrez ca o harpă din Cetatea lui David
Hranindu-mă cu adieri de vânt și cuvinte
Eu pot trezi dirijorul amorțit
Chiar dacă în actul final el cade de oboseală
Artista se retrage în spatele cortinei
Dregându-și vocea cu un ou crud
Nu poate răspunde la afecțiunea publicului
Clarviziunea ucide din fașă aberațiile registrului
orgi sinistre
Baletul bărbaților dechizați e de prost gust
Sunt rași prin locurile bărbăției. stupizi
Fixînd mereu arcușul meu. dezechilibrat
de distonanțele efemere
dansul săbiilor parcurge mereu același cerc de foc
un Maghen David luminează în noapte ca o făclie
boala ta -așa zisă "incurabilă"
e o fațadă de dezertor!
refă-te dirijor amorțit din cercul de foc!

*

Inexorabil lucrurile sunt mereu spuse
mereu scrise cu altă dicție, altă caligrafie de litere binome
de pe perna amintirii. inițiale , bicepși, rugăciuni de iubire.
la fel si scenariile filmelor sunt-în fapt- o repetiție
cu alte decoruri de mucava
alte mașinuțe distruse pe calculator,
alte explozii de galaxii nefinisate
din gaura neagră a triunghiului absorbant.
de vezi chipul meu arzând on line în oglinda virtuală
e , pentru că vrei să te autodistrugi
focarul răului e clima noastră
mizerabilă și menopauza
femeii cu părul cărunt!
se poate dezvolta tema abținerii. și eu!

*

Da, albul e complementar cu mine, imaculata …
Bal mascat cu Amelii care caută iarba răului
De sub pietrele criminalilor de inimi
Când nu e prea târziu pentru descântec.
Prefăcuții-s tot mai mulți
Sub chipul tău ingenuu
Îmi tragi clapa mereu, subterfugii
Care ascund-în fapt –neputința, golul tău nemăsurat
Permutările combinatorii într-un determinant spațial
Cum ți-am zis cuibul de păsări , curbura spațiului meu
Nu t e cuprinde.
Sunt balsamul de pe ochiul tău stâng
Sunt pupila ta într-o zi de marți
Bal mascat bal mascat
Nu tuși că-ți va sări masca …
*

Pomul cunoașterii presupune să învăț să mă cațăr
înainte de abandon
Câtă tristețe-i în tine!
Câtă risipă s-a acumulat în viroza neagră a lamentărilor
Pătrund în ea să te trag înapoi
Nu mai e loc de Eve perfect pictate, imitații de instrumente
Ce nu–mi cântă pe struna firavă
Nu mai e loc de sincope și cafele surogat
Nervozitatea a pus stăpânire pe mine
Sătulă de ( ne)afecțiunea celorlalți - o port ca o povară

*
de dimineața vreau să-ți impresionez
ochiul bolnav
să-ți dau picăturile de ploaie ale cuvintelor
să mișc în zig zag cuvintele lacrimogene
sa-ți simt pulsul firav al îngemânării poetice
în fond nu ai nevoie de mine
absența ta o măsor cu basmele citite prin școală și filmele mute
ochiul bolnav nu-ți înghite și vocea
dar le-ai asimilat?
în definitiv nu-ți dorești protecția cuiva
ci susurul apei de izvor
nu pot să-i țin locul. Renunț!

bianca marcovici

17.01.07
reprodus din
Revista Vatra, nr.4-5, 2007, pag.21-22
Târgu Mureș

agonia romana v3	Agonia - Ateliere Artistice \| Reguli \| Mission	Contact \| Înscrie-te



Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara