în urmă-s multe trepte pe care le-am suit
de multe ori râzândă de viață, din rărunchi
iar alteori fantomă în coate și genunchi
în drumul spre blestemul ce-aveam de ispășit

un șir întreg de semne aveau să mi se-arate
dar ochii mei prea tineri de cer se agățau
ca de-o poveste-n care nu stelele cădeau
ci numai ploi de vară cu picături curate

lumini dansând și umbre prin zbateri de cuvinte
întâia mea durere și ultima mirare
sunt temelia casei acesteia din care
eu n-o să mai fac parte, mult timp de-aici ‘nainte

va șerpui prin visu-mi o iarbă de mătasă
a cărei rouă sfântă-mi va coborî pe frunte
când voi picta pe pânză un colț de cer și-un munte
aducere aminte a drumului spre casă

a locului în care-mi las cărțile și sfinții
ierbarul, Brâul Maicei, jurnalul meu de fată
și leagănul de aer în care apărată
de semne și deochiuri mă adormeau părinții