satul acesta este pustiu
primăvara umblă năucă prin flori
cu o poză în mână
întrebând
de ce nu trosnesc oase
de ce câinii nu latră
de ce primăria are lacăt la poartă
iar pe braniște
sfinții s-au împerecheat cu părinții

lumânările oarbe frunzărite de vânt
par stele negre
în ochii bocitoarelor ce nu mai sunt
iarba a răsărit sub colivă
șoseaua miroase a asfalt
e semn
că moartea se îmbibă cu suflete

dormi?
viață a mea întoarsă cu fața în jos