„douăzeci și trei și cincizeci și nouă de minute”

am primit un ceas, unul nou
voi păși într-o altă dimineață neatârnat
de timp, umbră, intenție
*
de data aceasta voi duce gestul până la capăt
și rugăciunea –
orb
voi înceta să mă bănui
că aș avea pene
doar din dorința de a mă vrea cu aripi
*
gol voi întâmpina ierbile noi
nu-mi vor mai dizolva tălpile
îmi vor scrie versul lor ca apoi să pășesc plutind
nu mă voi duce drept
acasă
pentru o vreme
voi țese cu mâna mea veșmânt
fără teamă
că nu m-ar recunoaște îngerul sau femeia
firul îl voi trage din traiectorii
ochi-icoană, ochi-cruce, ochi-lumină
violet-auriu
*
dar unde am pus ceasul? Ah…
genunchiul meu arată unu cincizeci și șapte, iar fruntea
douăzeci și trei și cincizeci și nouă
inima undeva pendul sub cadran alb-sidef
liniște
fâlfâit de aripi
… contorsionându-mă îmi pipăi spatele!

„de-ar fi”
ce o fi în mintea mea
cresc șoareci… nu, atunci de ce-mi pare c-aud un ronțăit
sau cum ar trece trenuri magnetice, un fâsâit continuu…
ar putea fi lumea paralelă – măcar de-ar fi
o lume mai bună
unde pacea nu-i o premisă
iar iubirea îi știe pe fiecare pe numele mic, tutuindu-i
unde dorul este abolit
… utopii, știu
cresc șoareci

„Guliver”
mi-am dus dorul
în laboratoare pentru analize, aveam o bănuială
as fi zis că-i amigdalită sau doar o gripă însă nu-i
nimic… tulburări de pubertate
crescuse, i s-a îngroșat glasul… o vreme
când nu-l știam credeam că-i precum gazonul
îl tunzi și gata!
el este Guliver, iar eu un pitic în țara așteptărilor
hei… un flăcău…
vezi, nici nu mă mai aude!

„din ecou”
Sunt un ghem de litere, logogrifuri, taine
mici , taine mari
Sunt un capăt al libertății acestor litere
atomii mei sunt astfel alcătuiți
anume iubita a învățat atâtea graiuri, până și Braille
și încă îi este teamă
de semne
pașii, umbrele, privirile mele sunt semne
vântul știe să le deslușească, le poartă înțelesul
pretutindeni
rareori ecoul lor se izbește de fruntea mea
din el îmi scriu versul
și țipătul imploziv

„de data aceasta”
într-o bună zi am sfârșit prin a da divorț
de mine însumi
pentru nepotrivire de caracter, neglijențe, trădări
la partaj a fost de-a dreptul penibil
… cine-i celălalt ca sa-i dau ceva?!
*
un biet trup care nu cerea decât
comprehensiune, hatâr de-o clipă, conștiență
*
Eul meu cum ar mai zâmbi fără buze
cum ar mai gesticula fără sine chiar și fragil, imperfect?
*
Uite ce este – Mâine – să li se mai dea o șansă!
Bine , dar de data acesta semnăm
contract prenupțial!

„dincolo”
dincolo
voi ajunge cu inima șchiopătând
cine-mi va măsura degetele sau urma
după cățărare
pe muntele care suindu-l se scufundă
iubirea m-a mutat în alegorii, cu durere
metamorfoze repetate traducând gândul… dincolo
dar până la urmă
unde-i?!


Valeriu Dandeș Ganea