... nu cred că există ceva mai frumos
decît să privești cum calcă o femeie
coapsă tînără cuprinsă într-un cerc vicios...
fructul se coace în jurul viermelui
eliberînd taina epuizării făpturii
pe care o voi afla cînd trupul îmi va rămîne fără cuvinte...

pofte de tot felul stau la pîndă
în hățișul de măruntaie
oasele și alte resturi ale trupului meu
se vor amesteca cu oasele și alte resturi ale trupului tău
în înscenarea unei înșelătoare iubiri...

un potop de luciri îți acoperă pielea ca un ciclon umed
o voluptate scrîșnită ne interzice conversațiile inutile
ceva ne spintecă încet... vibrînd...
topindu-ne gesturile în mîngîieri
cu degetele înfipte în textura ta
de pasăre înfometată... de pradă epuizată de efort
indiferenți
ne întoarcem cu spatele către îngerul
ce luminează acest început de pasiune...
inima ta zvîcnește ca roata norocului
viața se scurge pe sub trupurile noastre
în timp ce amurgul acesta despuiat ne umple de vinovăție...

se macină capetele păsărilor în carnea unui nor
mîna ta ia forma unei ezitări
trupul se desface ca o himeră grațioasă...
unul către celălalt... ne aruncăm sentimentele
cum aruncăm carnea fiarelor
mirosul trupului tău mă hăituiește trîndav
în timp ce sărutări zvîrlite peste umăr
poartă țipătul ascuțit al mesagerului

arși de fulgerul poftei și de flama zăpușelii
înotăm în sarea risipită prin așternuturi
printre coapsele tale
ca o șoaptă despărțită de trup
îmi moștenești atingerile
din cerul gurii îți scapă un suspin...

rămîn un bob de rouă
scurs printre sînii unei femei sălbatice
ce a mizat totul pe mirosul ei
cu pielea întinsă mîngîierii nerușinate...

nu cred că există ceva mai frumos
decît să privești cum calcă o femeie
într-o lume dezgolită
de senzația de trecere a timpului...