Resemnare


Mi-e umbra obosită de-așteptare
Când în secret mai pleci fără să spui
Tu naști cuvântul care doare
Și îl hrănești, să crească-n voia lui.

O umbră am și-aceea oropsită
De cei ce cred că nu exist
Și-mi port pe-obraz o lacrimă vopsită
Într-o culoare moartă, de-ametist.

Tot iau cu împrumut răbdare
De la păsări ce-și clădesc viu cuib
În spasme, trist, speranța moare
Și tot mai vreau cu vise să mă-mbuib.

Se scaldă-n suflet grea deșertăciune
Pe trup toți mugurii se veștejesc
S-a stins un ieri ce-a fost arzând tăciune
Din drumul către mâine, vreau să mă opresc.


11 nov. 2003