Am ridicat dimineața de sub pături și am întins-o peste rouă.
M-a tulburat cu un surâs
și-am ucis-o în gândul meu,
pentru că era prea frumoasă.
„Sunt un criminal” mi-am spus,
dar nu mă găseam.
„Sunt ucisul” mi-am repetat,
dar nu vedeam roua pe care ți-am păstrat-o.
Regăsindu-mă, mi-a fost teama de mine,
atât de teamă încât
acum
mi se spune 'roua' .
Te aștept 'dimineață' ,
te-aștept neclintit.